Aproape totul despre Mineriade

În politologie ca şi în istorie, termenul de mineriadă a fost creat de români, pe vremea tranziţiei de la comunism la democraţie.

Marius Tiţa, 24.10.2015, 05:38

În politologie ca şi în istorie, termenul de mineriadă
a fost creat de români, pe vremea tranziţiei de la comunism la democraţie.
Aceasta ar însemna deplasarea unor grupuri însemnate de oameni dintr-o anumită
categorie profesională pentru a exercita o presiune fizică, violentă chiar,
asupra factorilor politici de decizie sau chiar a unor grupuri de oameni de
altă opinie.

Minerii din Valea Jiului au venit la Bucureşti la începutul anului
1990, la doar câteva săptămâni de la Revoluţia anticomunistă, au venit şi în
1991 şi au încercat un come-back în 1999. Cea mai cunoscută este, însă,
mineriada din 13-15 iunie 1990, soldată cu numeroase victime şi atrocităţi
împotriva locuitorilor Bucureştiului şi a politicienilor de opoziţie. Acea
dezlănţuire oarbă de violenţă a schimbat cursul istoriei românilor şi simpatia
internaţională faţă de lupta lor pentru libertate într-o expectativă
dezamăgită, iar mulţi români au decis atunci să îşi părăsească ţara.

În
România, înlăturarea regimului comunist nu a fost un fenomen firesc, un proces
negociat, lipsit de violenţă. România rămăsese ultima dintre ţările importante
ale Estului European în care regimul comunist nu cedase puterea. De aceea,
români au trebuit să iasă în stradă, să lupte şi să moară pentru înlăturarea
comunismului, pentru libertate. A urmat o perioadă sinistră, în care societatea
era frământată de incertitudini şi de nostalgii. Comunismul nu a dispărut, ca
spălat de sângele celor căzuţi în această luptă. El rămăsese în mentalităţi, în
aşteptări, în noua conducere.

La scurt timp a devenit clar că structura
interimară de conducere a României după înlăturarea dictaturii comuniste, aşa
numitul Front de Salvare Naţională, avea intenţia de a se transforma într-un
partid care va participa la alegerile anunţate pentru 20 mai 1990. Opoziţia
politică incipientă, formată din partide foarte recent înfiinţate sau din
partide istorice reactivate, cerea tot mai insistent respectarea principiilor
democratice în viaţa politică şi acuzau FSN-ul de reintroducerea dictaturii, a
unui comunism fără comunişti sau a unei puteri cu liderii din rândul al doilea
al fostului partid unic. Atunci, la începutul anilor 90, a apărut ca soluţie
pentru aceste dispute politice debarcarea în forţă în Bucureşti a unor
contigente numeroase de mineri din Valea Jiului, regiune aflată la aproape 400
de km de capitală.

Minerii din Valea Jiului au devenit celebri când, în 1977,
au avut îndrăzneala să se opună lui Ceauşescu şi să facă o grevă. Erau o clasă
profesională care lucra în condiţii extrem de grele, unită şi dură. Atunci, în
1977, se opuseseră comunismului care se considera un regim politic al
muncitorilor.

În 1990 ajunseseră sperietoarea democraţiei, braţul violent al
unui regim considerat cripto-comunist. Alegerile din 20 mai 1990 au fost
câştigate zdrobitor de Frontul de Salvare Naţională iar Ion Iliescu, primul
lider al României după Ceauşescu, devenea oficial şi prin sufragiu universal
şef al statului. În acel moment, noile autorităţi, întărite şi de succesul
electoral, au decis să nu mai tolereze demonstraţia-maraton care de desfăşura
de 2 luni în Piaţa Universităţii. Încercarea autorităţilor de a o dispersa, în
ziua de 11 iunie 1990, a fost o aţâţare a focului ce avea să fie stins doar
prin soluţia la modă, venirea minerilor. Şi au venit, ca un tăvălug, cu trenuri
speciale, tocmai din Valea Jiului, au debarcat în Bucureşti, au călcat în
picioare Piaţa Universităţii, au snopit în bătaie demonstranţii rămaşi dar şi
orice trecător întâmplător, mai ales dacă arăta a intelectual sau nu îşi
exprima susţinerea entuziastă pentru acţiunea lor sălbatică. Au devastat sedii
de partide de opoziţie şi de ziare critice la adresa noilor lideri ai României.

Atunci, în iunie 1990, la Bucureşti, minerii au omorât oameni în bătaie,
într-un număr ce nu a fost stabilit cu exactitate. Maltratările şi reţinerile
abuzive au fost nenumărate şi niciodată elucidate. A urmat un sfert de secol de
tăcere, în care istoria şi-a urmat cursul sincopat. Recentul val de inculpări
la nivel înalt a responsabililor acelor zile readuce, brusc, în atenţia publică, acest subiect cu aer de
istorie tristă.