Alegeri și cicluri electorale
Odată cu recentul scrutin parlamentar, se încheie doi ani de alegeri în România.
Marius Tiţa, 12.12.2020, 08:30
Totul a început cu europenele din iunie 2019, a continuat cu prezidențialele din decembrie, acum un an. A venit, apoi, pandemia, și alegerile locale din iunie au fost amânate, cu emoție, pentru septembrie trecut. În schimb, alegerile parlamentare din 6 decembrie s-au desfășurat la momentul planificat, acum o săptămână.
Un calcul simplu ne arată că următoarele alegeri se vor desfășura, toate, de cele patru feluri, în anul 2024. Cele două tipuri de alegeri pentru mandate de 5 ani, europenele și prezidențialele, s-au ținut în 2019, iar localele și parlamentarele, care promit un mandat de 4 ani, tocmai s-au încheiat. Alegerile europene au un ritm propriu, din 5 în 5 ani, în anii care se termină în 4 sau 9. Ele au apărut pe agenda alegătorului român în 2009, după ce România a devenit, la 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene.
Din 1992, toate alegerile din România se țineau în același an, localele în primăvară, și parlamentarele, în același timp cu prezidențialele, în noiembrie-decembrie. În 2004 s-au desfășurat pentru ultima dată simultan alegerile parlamentare și cele prezidențiale. Din acel an, mandatul prezidențial a crescut de la 4 la 5 ani, cum este și în prezent. Deci, în 2024 se va ajunge la expirarea tuturor acestor mandate, europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale, în ordinea cronologică a intrării în scenă. Desigur, există și posibilitatea unei situații excepționale, care să ducă la alegeri anticipate, înainte de expirarea vreunui tip de mandat.
În România, din 1990, când au avut loc primele alegeri libere și multipartite, după căderea comunismului, nu s-a ajuns niciodată la alegeri anticipate. Ceea ce, desigur, nu este o garanție pentru ce are să vină. Nimeni nu poate fi sigur că nu se va ajunge la devansarea vreunuia dintre aceste procese electorale. Cele mai multe șanse de a nu ajunge la termen o au mandatele parlamentare, mai ales în situațiile de coabitare, când președintele și partidul care deține majoritatea parlamentară sunt de orientări diferite. Ca într-o democrație adevărată, alegerile din România nu generează situații în care un partid atinge majoritatea simplă în vreuna dintre cele două camere ale Parlamentului, astfel că alianțele pre sau postelectorale sunt cele care dau Guvernul.
În ecuația majorității intră acum și alianțe din care fac parte alte alianțe. Recentele alegeri parlamentare din România par a genera o structură majoritară din care fac parte cel mai vechi partid din România, interzis în timpul comunismului, alianța dintre un partid numit uniune și un alt partid numit, simplu, partid, și un partid al unei minorități naționale, numit, de asemenea, uniune.
În opoziție ar rămâne partidul care a dominat alegerile parlamentare din 1990 până acum, fiind mereu dacă nu pe primul loc, atunci sigur pe al doilea. Și un alt partid, numit alianță pentru unire, o apariție surprinzătoare, fiind vorba de o primă participare la parlamentare, soldată cu aproape 10 procente dintre locurile din Parlament. Dacă mai adăugăm și sprijinul necondiționat al președintelui pentru această formulă, pe un fond de matematică simplă care alocă celor trei formațiuni politice un număr confortabil de locuri, nu putem vorbi de iminența anticipatelor. Mai ales în contextul complicat de acum, dat de teribila pandemie de COVID 19.
Fenomenul electoral românesc este unul tânăr și stabil. După înlăturarea comunismului, în decembrie 1989, când a dispărut și sistemul democrației populare, cu un singur partid, întreaga filosofie electorală a trebui reconstruită sau chiar reinventată. Alegerile parlamentare și prezidențiale din 1990 au promis un mandat provizoriu de numai doi ani, pentru a permite edificarea unei societăți democratice și deplin multipartită. Constituția din 1991, adoptată prin referendum, a oferit o stabilitate legală procesului electoral din România. În plus, politica de alianțe a permis alternanțe la putere care fac ca partidele cu vechime să fi trecut cel puțin o dată pe la conducere și, deloc paradoxal, în formule care le oferă tuturor amintiri comune.
