Alegeri în lume

Europa comunitară tocmai a încheiat alegerile pentru Parlamentul Uniunii Europene.

Marius Tiţa, 30.06.2024, 11:06

Ne-am obişnuit aşa de bine cu acest proces electoral încât nu îi mai vedem dimensiunile şi măreţia. Este singurul sistem parlamentar internaţional, aplicabil la nu mai puţin de 27 de state europene, dintre cele mai dezvoltate din lume, cu o istorie bogată, esenţială pentru istoria întregii umanităţi.

Înainte de unirea ţărilor în proiectul comunitar, Europa a dat lumii două răboaie mondiale. Parlamentul acestei organizaţii internaţionale este din ce în ce mai important iar procesul alegerii membrilor sale este printre cele mai bune şi mai bine fundamentate. Votul, organizat în fiecare ţară membră, este liber şi universal. De zeci de ani. Cum mandatul parlamentarului european este de cinci ani, votul are loc în anii ce se termină cu 9 sau cu 4.

Pe măsură ce integrarea europeană avansează şi rolul instituţiei parlamentare devine mai important. Alegerile pentru Parlamentul European sunt cel mai evoluat proiect electoral, de mare anvergură, singurul proiect electoral internaţional. Rezultatele recentelor alegeri europene sunt analizate şi se trag concluzii preţioase. Au loc unele schimbări în ecuaţia politică a întregului parlament şi semnificaţiile lor sunt în atenţia opiniei publice.

Desigur, alegerile europene nu înlocuiesc proiectele electorale naţionale. În acelaşi timp, corelaţii tot mai serioase se stabilesc între scena politică europeană şi cea din fiecare ţară membră a UE. Cu ani în urmă erau două imagini separate, într-un fel se vota pentru legislativul european, altfel pentru cel intern. Impactul tot mai important al politicii europene asupra politicilor naţionale duce la apropierea celor două planuri, un efect aşteptat, de altfel.

În lumea democratică, procesul electoral, liber şi universal, este un principiu esenţial dar şi un mecanism foarte eficient. În structurile ce alunecă spre autoritarism, ceea ce devine o modă în prezent, democraţia mimată duce şi la mimarea procesului electoral. Principiul celor două mandate succesive, foarte eficient în democraţiile consolidate, devine o ştachetă sărită sau ocolită acolo unde democraţia este de faţadă. Exemplul rus devine un caz-şcoală, ce produce chiar şi zâmbete. După primele două mandate, preşedintele, în funcţie, acum, de un sfert de secol, a lăsat scaunul unei marionete, pentru un singur mandat, cel care să anihileze termenul consecutiv din cerinţele constituţionale. După alte două mandate nu s-a mai procedat la temporara plecare ci a fost schimbată legea, atât cât să permită reluarea de la zero a numărătorii.

După ce preşedintele în exerciţiu a murit în accidentul de elicopter de acum ceva mai bine de o lună, Iranul cheamă peste 61 de milioane de oameni la vot. Nu se poate vorbi de un vot liber în această teocraţie, dar procesul de vot oferă tot felul de semnale importante. Unul dintre acestea este absenteismul, abţinerea de la vot. Este un protest tăcut pe care iranienii îl lansează, în condiţii complicate, chiar dure. În acelaşi timp, o prezenţă mare la vot a celor care susţin alternativa neoficială la şefia statului iranian l-ar putea duce pe acesta la victorie. Nimeni nu îşi face, însă, iluzii, privind puterea votului într-o societate controlată excesiv şi brutal.

Statele Unite ale Americii, inamicul etern-obsesiv al Iranului, se pregătesc pentru prezidenţialele din toamnă. Însă, o primă confruntare între cei doi posibili candidaţi din partea partidelor dominante, democrat şi republican, a ridicat serioase semne de întrebare.

Şi în România, alegerile prezidenţiale scutură zdravăn clasa politică. După ce au candidat împreună la alegerile europarlamentare, social-democraţii şi naţional-liberalii par a fi uitat brusc principiile care i-au unit în ultimii trei ani. Motivul principal al neînţelegerilor este chiar data alegerilor prezidenţiale, ce trebuie să se desfăşoare în această toamnă.