Acum 35 de ani, Revoluţia română
Ajuns la putere în 1965, Nicolae Ceaușescu părea să fie un reformist, fiind și tânăr. După 24 de ani, Ceaușescu este unul dintre cei mai duri dictatori comuniști, care ține România izolată de restul Europei, a lumii.
Marius Tiţa, 22.12.2024, 10:03
Ideea lui de a plăti integral și rapid datoria externă a României duce țara aproape de colaps iar nivelul de trai se prăbușește. Lipsa alimentelor devine acută, lipsesc și medicamentele iar românii nu mai pot circula decât în Uniunea Sovietică.
Au loc adevărate drame, românii încearcă să treacă ilegal granița și mor înecați în Dunăre sau împușcați de grăniceri. Opoziția este dur reprimată de către poliția secretă comunistă, sinistra Securitate. Poporul mai trebuie să suporte și un deșănțat cult al personalităților, nu numai al dictatorului ci și al soției sale, Elena Ceaușescu. Dacă în 1968 este de partea Cehoslovaciei invadate de statele din lagărul comunist, în 1972 Ceaușescu descoperă comunismul de tip chinez și nord-coreean și pornește decisiv la transplantarea acestui regim în România. Astfel, în 1989, când comunismul se prăbușește succesiv în țările Estului european, Ceaușescu vrea să continue pe linia dură, stalinistă.
La 15 decembrie 1989, românii își înfrâng teama și manifestă în favoarea pastorului reformat Laszlo Tokes, unul dintre puținii opozanți ai regimului, pe care Securitatea voia să îl evacueze din Timișoara. Situația escaladează iar puterea comunistă lansează represiunea sângeroasă. În acele zile, Ceaușescu face o ciudată vizită în Iran și revine la București, unde organizează o uriașă adunare populară, la 21 decembrie. Se consideră că avea în gând adunarea de la București din august 1968, în care Ceaușescu protesta față de invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, împreună cu aliații bulgari, est-germani, polonezi și unguri. România a fost singura țară din Tratatul de la Varșovia, varianta comunistă a NATO, care nu participase la invazie. După aproape un sfert de secol, Ceaușescu devenise el însuși un stalinist încremenit în timp și viziune.
Adunarea populară din 21 decembrie, de la București, devine, însă, o adunare împotriva lui Ceaușescu, pecetluindu-i soarta. Bucureștenii se adună în centrul orașului și toată noaptea vor protesta împotriva regimului Ceaușescu. Oamenii sunt împușcați și zdrobiți de vehicule militare dar nu renunță. Vineri, 22 decembrie 1989, zorii zilei găsesc un oraș însângerat dar cu muncitorii care pleacă în protest de pe marile platforme industriale ale Bucureștiului pentru a-l da jos pe dictator. Armata se retrage în cazărmi iar Ceaușescu nu mai are altă șansă decât să fugă în grabă cu elicopterul, de pe acoperișul clădirii ce trebuia să-i fie buncăr inexpugnabil. Un grup eterogen de civili, disidenți renumiți și foști lideri comuniști preiau puterea prin Frontul Salvării Naționale.
Comunismul și regimul dictatorial al lui Ceaușescu au căzut în acea zi, dar continuă să se tragă, parcă într-o întrecere pentru a face tot mai multe victime. Dacă în alte state din Estul comunist al Europei dispariția comunismului postbelic a fost un proces pașnic, de reformă, în România s-a luptat pentru libertate. Mult mai multe lucruri sunt cunoscute acum, iar interpretările înfloresc, dar un lucru este evident: Revoluția română a fost una a poporului care a ieșit cu pieptul gol în fața represiunii.
La Timișoara, protestatarii au fost împușcați în plină stradă, și pe treptele Catedralei, la București baricada de la hotelul Intercontinental a fost un adevărat câmp de bătălie, al oamenilor înarmați ai regimului, cu protestatarii care aveau mâinile goale. Nu se știa dacă regimul va cădea, dar românii au dat dovadă de un curaj uriaș, plătindu-și libertatea cu propriile vieți.
Lângă Sala Dalles, unde mulți tineri au fost omorâți în timpul Revoluției, a fost ridicat un monument teribil de expresiv. În bronz masiv este redată, supradimensionat, o gaură de glonț de pistol mitralieră, extrem de puternic, care a secerat multe vieți. În jurul acestui obelisc, ca într-un arc de cerc al unui ceas solar sunt turnate în bronz forma de mărime naturală a tuburilor de cartușe din care au pornit gloanțele aducătoare de moarte. Impactul vizual este aproape fizic, foarte puternic, dureros. Asta au trăit românii în decembrie 1989, luptând pentru libertatea lor și a urmașilor lor, ca moștenirea cea mai de preț.
