Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 7.06 – 13.06.2015

Sumar: Premierul Victor Ponta, la mâna Parlamentului; Guvernul Ponta şi moţiunea de cenzură; Strategia României de apărare

Retrospectiva săptămânii 7.06 – 13.06.2015
Retrospectiva săptămânii 7.06 – 13.06.2015

, 13.06.2015, 10:28

Premierul Victor Ponta, la mâna
Parlamentului



Acuzat de conflict de
interese, faptă pe care ar fi comis-o în perioada exercitării mandatului,
premierul social-democrat Victor Ponta şi-a păstrat imunitatea de care beneficiază
ca parlamentar. Colegii din Camera Deputaţilor, reuniţi în plen au respins,
marţi, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind începerea
urmăririi sale penale, lucru pe care îl făcuse, cu o zi înainte, şi Comisia juridică a aceleiaşi
Camere. DNA a declanşat, însă, deja, urmărirea penală împotriva lui Victor
Ponta pentru alte trei infracţiuni care ar fi fost comise în perioada când era
avocat. Premierul este acuzat de fals în înscrisuri sub semnatură privată,
complicitate la evaziune fiscală în forma continuată şi spălare de bani într-un
dosar în care este învinuit fostul său ministru al Transporturilor, senatorul
PSD, Dan Şova. Victor Ponta devine, astfel, cel dintâi prim-ministru al
României post-comuniste învinuit penal în timp ce-şi exercită mandatul. Pe fondul situaţiei create, preşedintele
Klaus Iohannis i-a cerut demisia. Răspunsul a venit pe Facebook – Victor Ponta
a spus că nu va demisiona, pentru că a fost numit în funcţie de parlamentul
României şi doar acesta îl poate demite. Mai mult, într-o informare pe care a
transmis-o partenerilor externi şi presei străine, premierul susţine că dosarul
întocmit este politic şi menit să dea jos actualul Guvern.



Guvernul Ponta şi moţiunea de
cenzură


Dacă şeful Guvernului nu demisionează, demiterea
Guvernului prin moţiune de cenzură poate fi o soluţie pentru ca România să iasă
din situaţia dificilă în care se află – a spus copreşedintele PNL, Alina
Gorghiu. În consecinţă, formaţiunea de opoziţie a depus în Parlament un
astfel de document menit să răstoarne actualul Executiv. Aşa cum era previzibil, date fiind elementare
calcule aritmetice, dar şi manevre politice, vineri, moţiunea de cenzură a fost
respinsă. Rămân temele
acesteia: dezastrul organizatoric de la secţiile de vot din străinătate la
prezidenţialele din noiembrie, când mii de oameni din diaspora,
majoritar
şi tradiţional cu opţiuni de dreapta, n-au
putut vota, precum şi neadoptarea legii privind votul prin corespondenţă,
graţie căreia puteau fi prevenite situaţii similare
. Guvernul rămas în funcţie a fost, însă, părăsit de
ministrul Transporturilor Ioan Rus, care şi-a prezentat demisia, după
declaraţii jignitoare, într-un interviu televizat, la adresa românilor plecaţi
din ţară.
Premierul Victor Ponta a
precizat că va discuta despre un înlocuitor săptămâna viitoare. Despre demisie la nivel înalt s-a vorbit, la
finele acestei săptămâni, şi la Chişinău. Premierul Republicii Moldova,
Chiril
Gaburici, bănuit de falsificarea diplomei de bacalaureat, a renunţat la funcţie.



Strategia României de apărare



‘O Românie puternică în Europa şi în lume’. Astfel se
intitulează Strategia Naţională de Apărare a României, pe care Consiliul Suprem
de Apărare a Ţării a decis să o promoveze către Parlament spre a fi adoptată.
La finalul şedinţei de marţi, a CSAT, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că
una din principalele noutăţi ale acestei Strategii o reprezintă conceptul de
securitate extinsă. Securitatea naţională nu este privită doar prin perspectiva
apărării, ci prin evaluarea aspectelor care ţin de ordine publică, economie,
infrastructură, educaţie, sănătate, mediu, cultură, toate având un impact
asupra securităţii naţionale. În această amplă construcţie, parteneriatul
strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană sunt reafirmate
ca piloni ai politicii externe şi de securitate. De altfel, semn al implicării
sale în construcţia europeană, Bucureştiul doreşte
ca la Consiliul European de luna aceasta să pledeze pentru iniţierea procesului
de redactare a unei noi strategii comunitare de securitate. Totodată, la nivel
naţional, vor continua procesul de restructurare şi modernizare a armatei în
2015 şi programul de înzestrare până în 2027.



Vot în sprijinul medicilor



Senatul României a
aprobat, săptămâna aceasta, proiectul de lege care permite personalului medical
din spitalele publice să-şi suplimenteze veniturile prin activitate privată în
unităţile în care profesează. Documentul urmează să fie discutat în Comisia de Sănătate a Camerei
Deputaţilor şi supus, apoi, votului decisiv în plen. Ministerul Sănătăţii speră
să stăvilească exodul medicilor în străinătate, dar şi să amelioreze calitatea
serviciilor oferite în unităţile spitaliceşti din România. Peste 20.000 de doctori au plecat peste hotare în ultimii
an din cauza salariilor mici.




Prognoze economice îmbucurătoare



Banca Mondială a
revizuit la 3% estimările privind avansul economiei româneşti în 2015, după ce, în luna
ianuarie, prognoza ei fusese uşor inferioară. Această creştere economică este
peste media mondială, prognozată la 2,8%. În plus, în 2016, România ar urma să înregistreze
o creştere de 3,2%, iar în 2017 aceasta ar putea fi de 3,5%, în scădere, însă, cu 0,4% faţă
de cât estimase, în iarnă, instituţia financiară internaţională. Performanţele
economice ale României, alături
de cele ale Cehiei, au fost confirmate şi de Biroul de statistică al Uniunii
Europene (Eurostat), cele două ţări având în primul trimestru al acestui an cea
mai mare creştere economică din Uniunea Europeană – 4,2%.



Deja secetă în România



Motor important al
economiei, agricultura României – considerată, cândva, grânarul Europei – s-ar
putea confrunta, anul acesta, cu o secetă prelungită. Or, cu o contribuţie
de 5 până 7% din produsul intern brut, această situaţie ar putea pune probleme
pentru creşterea economică estimată de specialişti. Nici nu au venit
lunile caniculare şi pământul este deja crăpat, iar multe culturi s-au uscat pe
câmp. Au scăzut semnificativ şi unele debite de apă, iar oamenii se tem că nu
vor avea nici cu ce adăpa animalele. Pentru moment, cele mai afectate regiuni
sunt nord-estul, estul şi sudul, unde rezervele de apă din sol sunt aproape de
nivelul de criză. Sistemul de irigaţii construit înainte de 1989 cu greu mai
poate deservi aproape 10% din suprafaţa arabilă.

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment Top sâmbătă, 21 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024

Rating Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ în ceea ce priveşte...

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 14 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024

În sfârşit, în Schengen Vestea bună a săptămânii, aşteptată şi confirmată, oficial, joi, a fost acceptarea deplină a României, alături...

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 07 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea...

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024
The Week in Review
Eveniment Top sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024

Alegeri cu surprize și scandal Organizarea, în România, într-un singur an, a tuturor tipurilor de alegeri – prezidențiale, parlamentare,...

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024

Românii își aleg noul președinte Prima secţie de vot din străinătate pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale din România s-a...

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Vizita premierului român la Londra Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit,...

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024

Președintele Klaus Iohannis, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta   Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este doar un...

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company