Retrospectiva săptămânii 6.07 – 12.07.2014
Sumar: În România s-a încheiat sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat; Omul de afaceri Dan Voiculescu va fi cercetat în continuare sub control judiciar într-un dosar în care e acuzat de şantaj; Şeful statului roman, Traian Băsescu, a promulgat legil
Mihai Pelin, 12.07.2014, 09:42
În România s-a încheiat sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat
În România, circa 60% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în prima sesiune (iunie-iulie), o rată cu 3% mai mare faţă de cea de anul trecut. Şi la această sesiune au fost descoperite nereguli. Un inspector şcolar din Arad, acuzat că ar fi primit bani pentru a-i ajuta pe unii candidaţi să promoveze Bacalaureatul, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Totodată, unii elevi, care au încercat să copieze prin diverse metode, au fost eliminaţi din examen şi nu vor mai putea susţine bacul două sesiuni. Deşi guvernanţii consideră cu lucrurile merg bine în domeniul educaţiei, preşedintele Traian Băsescu nu este mulţumit. El a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu ordonanţa de urgenţă care prevede instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei şi cercetării ştiinţifice. Şeful statului susţine că prin aplicarea actului normativ au fost adoptate o serie de modificări legislative cu un puternic impact negativ, atât în sfera învăţământului preuniversitar cât şi a celui universitar.
Omul de afaceri Dan Voiculescu va fi cercetat în continuare sub control judiciar într-un dosar în care e acuzat de şantaj
Preşedintele fondator al PC, omul de afaceri Dan Voiculescu, va fi cercetat în continuare sub control judiciar. Decizia, care nu este definitivă, a fost luata de Tribunalul Bucureşti, care a respins contestaţia formulată de acesta la măsura dispusă de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de şantaj. El este acuzat că ar fi ameninţat trei oameni de afaceri că, daca nu vor încheia contracte de publicitate cu influentul trust de presă pe care l-a creat, va declanşa o campanie agresivă de discreditare. Voiculescu a respins acuzaţiile şi a afirmat că nu îi cunoaşte pe cei care l-au denunţat. El mai este judecat, încă din 2008, şi în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, prin care ar fi provocat un prejudiciu de 60 de milioane de euro.
Şeful statului roman, Traian Băsescu, a promulgat legile pentru ratificarea acordurilor de asociere între UE şi Rep. Moldova, Ucraina şi Georgia
Preşedintele României, Traian Băsescu, a promulgat legile de ratificare a Acordurilor de Asociere între UE, pe de o parte, şi Rep. Moldova, Ucraina şi Georgia, pe de alta, semnate, în iunie, la Bruxelles. Potrivit şefului statului, pasul important făcut de cele trei ţări dovedeşte că nimeni nu poate opri evoluţia unei naţiuni. Moscova are de câştigat de pe urma intrării în vigoare a Acordurilor de Asociere – a spus Traian Băsescu – care a amintit, între altele, că, în baza lor, competitivitatea şi calitatea produselor şi serviciilor din Rep.Moldova, Ucraina şi Georgia vor fi la standarde europene. Săptămâna trecută, Parlamentul de la Bucureşti a încheiat procesul de adoptare a legilor de ratificare a Acordurilor de Asociere. A devenit, astfel, primul for legislativ din statele membre ale UE care a finalizat procedura de ratificare.
Şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, a fost prezent la Dubrovnik, la conferinţa Croaţia Forum
Participare a ministrului român de Externe, Titus Corlăţean, la Dubrovnik, la conferinţa internaţionala Croaţia Forum – eveniment desfăşurat în prezenţa unor înalţi oficiali europeni, miniştri de externe din statele membre ale UE şi din ţările vizate de politica de extindere, alături de invitaţi din China, Japonia, Statele Unite si Noua Zeelandă. Principala temă aflată în dezbatere – procesul de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest. Evenimentul organizat de către guvernul croat a fost structurat pe trei secţiuni de dezbateri: Integrarea europeană a Balcanilor de Vest: similarităţi şi diferenţe; Viitorul politicii de extindere a UE; Provocările actuale pentru valorile europene.
Legea care prevede scăderea CAS cu 5% naşte controverese între preşedinte şi premier
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga legea recent adoptată de Parlament, care prevede scăderea Contribuţiei de Asigurări Sociale cu 5 procente la angajator de la 1 octombrie. El a spus că această măsură, luată într-un moment în care încasările la buget nu sunt la nivelul aşteptărilor, riscă să afecteze stabilitatea fondului de pensii, al cărui deficit este cronic, dar şi indicatorii macroeconomici conveniţi cu creditorii internaţionali, în principal cu FMI. Preşedintele a cerut o consultare cu executivul pe această temă însă premierul Victor Ponta consideră că discuţiile sunt inutile, de vreme ce legea a trecut deja de legislativ. Salutată de mediul de afaceri, reducerea CAS pentru angajatori a primit, în schimb, aviz negativ din partea Consiliului Fiscal, organismul consultativ în elaborarea politicilor în acest domeniu.
În următorii ani, populaţia României va continua să scadă
Populaţia României va continua să scadă în deceniile următoare şi se estimează că va ajunge la aproximativ 12 milioane în anul 2060. Datele demografice au fost anunţate de Institutul Naţional de Statistică, cu ocazia Zilei mondiale a populaţiei, marcată în fiecare an pe 11 iulie. În 2013, numărul tinerilor din România a scăzut cu 50.000. Este vorba de persoane cu vârsta de cel mult 14 ani, în timp ce populaţia în vârstă de peste 65 de ani a crescut cu aproape 40.000. Datele arată că aproape 54% din populaţie locuia în mediul urban la începutul acestui an. Ponderea femeilor în populaţia României este de 51%. Durata medie de viaţă a femeilor este de peste 78 de ani, mai mare decât speranţa de viaţă la naştere în România, calculată de INS la 74 de ani şi jumătate.