Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 26.06 – 02.07.2022

Rusia nu mai e parteneră, ci amenințare; România și criza gazelor; Politici sociale de criză; Legea tăcerii la români; Florin Cîțu, încă o demisie

Retrospectiva săptămânii 26.06 – 02.07.2022
Retrospectiva săptămânii 26.06 – 02.07.2022

, 02.07.2022, 11:30

Rusia
nu mai e parteneră, ci amenințare


Summitul
NATO de la Madrid reprezintă una dintre cele mai semnificative reuniuni aliate
din ultimii ani în ceea ce priveşte rezultatele pentru România – a spus
preşedintele Klaus Iohannis. El a precizat că tema centrală a discuţiilor
purtate şi a deciziilor luate la summit a fost invadarea militară a Ucrainei,
vecină cu România, de către armata rusă, iar noul concept strategic al NATO,
adoptat în cadrul summitului, reflectă adecvat situaţia actuală de securitate.
Astfel, Rusia nu mai este
considerată partener, ci e calificată drept cea mai semnificativă şi mai
directă ameninţare la
adresa securităţii şi a stabilităţii aliaţilor. În premieră, China comunistă e
acuzată că foloseşte o gamă largă de activităţi politice, economice şi militare
pentru a-şi proiecta puterea pe mapamond. Ambiţiile declarate ale Chinei
şi politicile sale coercitive reprezintă provocări pentru interesele,
securitatea şi valorile noastre – constată statele membre NATO, care acuză şi
parteneriatul strategic dintre Beijing şi Moscova, îndreptat contra
ordinii internaţionale. NATO a confirmat și o întărire a prezenței sale
militare pe flancul estic, inclusiv în România. Forţa sa de reacţie creşte de
la 40 de mii la peste 300 de mii de militari înalt instruiţi. Aceasta este cea
mai importantă reorganizare a apărării noastre colective de la Războiul Rece
încoace – a subliniat secretarul general Jens Stoltenberg, în timp ce
președintele american, Joe Biden, a spus că suntem acolo și demonstrăm că
NATO este mai necesară ca niciodată. El a anunțat, la rându-i, o
întărire a prezenței militare americane în toată Europa. NATO a promis, de asemenea,
că va sprijini Ucraina, atâta timp cât va fi necesar, pentru a rezista în fața
armatei ruse de invazie. Secretarul general Stoltenberg a spus că sprijinul pentru
Kiev e o obligație morală și politică.



România
și criza gazelor


Una
dintre țările membre ale Uniunii Europene cel mai puțin legată de importurile
de hidrocarburi rusești, România poate deveni independentă energetic, furnizor
de securitate energetică în regiune şi un coridor de transport pentru gazele şi
energia verde din Marea Caspică – susține ministrul
Energiei, Virgil Popescu. El a participat, marți, alături de
prim-ministrul Nicolae Ciucă, la ceremonia organizată la Vadu, în judeţul
Constanţa, cu ocazia începerii exploatării gazelor naturale în
proiectul Midia. Ministrul Popescu a precizat că rezervele de gaze
naturale din zona românească a Mării Negre sunt de 200 de miliarde de metri
cubi.


Extracţia gazelor naturale din zona Midia este primul proiect de acest gen din
zona românească a Mării Negre din ultimii 30 de ani, iar în iunie au intrat,
deja, pe piaţa autohtonă primele cantităţi de gaze. La rândul său, premierul
Ciucă a spus că depozitele de gaze din țară sunt ocupate, în prezent, la o
capacitate de 41%, iar până la 1 noiembrie se va ajunge la 80 de procente.



Politici
sociale de criză


Persoanele
juridice care vor să îşi amâne ratele la bănci trebuie să demonstreze
că, în ultimele trei luni, au avut pierderi de cel puţin 25 de procente, iar
persoanele fizice trebuie să arate că le-au crescut cheltuielile lunare cu 25%
– prevede o hotărâre a Guvernului PSD-PNL-UDMR de la București, care speră,
astfel, să atenueze efectele exploziei prețurilor. Amânarea se face pentru
maximum nouă luni şi doar la creditele fără restanţe în ultimele şase luni.
Amânarea plăţii ratelor la credite pentru cei afectaţi de creşterea preţurilor
este un avantaj temporar – a avertizat expertul Adrian Mitroi, profesor la
Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti. El a explicat, la Radio România,
că amânarea aduce, de fapt, un cost suplimentar. Atunci când debitorul revine
în plată, sumele datorate lunar vor fi mai mari, deoarece vor include şi
anumite comisioane bancare suplimentare. Executivul a mai adoptat şi un act
normativ care va ajuta studenţii şi tinerii să primească credite bancare cu
garanţia statului, pentru 80% din sumă. În cazul studenţilor, este vorba despre
10.000 euro, iar în cazul cuplurilor tinere, despre 15.000, în lei la cursul
zilei.



Legea
tăcerii la români


Şefa
Parchetului European (EPPO), fosta numărul unu a DNA de la București,
Laura Codruţa Kovesi, a anunţat că analizează posibilitatea sesizării
Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiţionare a fondurilor
europene de respectarea statului de drept în România. Potrivit unui comunicat
al EPPO, motivul este legat de conţinutul legii recent votate de parlament,
care transpune o directivă europeană privind protejarea avertizorilor de
integritate. Actul normativ a eliminat raportarea anonimă a faptelor de
corupţie. Principala îngrijorare este că acest lucru ar putea avea un efect de
descurajare a potenţialilor avertizori din România, afectând negativ nivelul de
detectare a fraudelor cu bani europeni, se mai arată într-un comunicat al
Parchetului European. Numeroase organizaţii civice autohtone au anunţat că vor
sesiza Avocatul Poporului referitor la proiectul legislativ privind protecţia
avertizorilor în interes public şi au atras atenţia că România riscă să
primească sancţiuni, pentru că actul normativ transpune selectiv directiva
europeană în materie.



Florin
Cîțu, încă o demisie



Senatorii români au vacantat, miercuri, în plen,
funcţia de preşedinte al camerei superioare a Parlamentului, după ce au luat
act de demisia
liberalului Florin Cîţu. Anterior, Cîţu declarase că demisia i-a fost cerută
de preşedintele
PNL, premierul Nicolae Ciucă,
şi de secretarul general, ministrul de Interne, Lucian Bode, care l-au informat
că i s-a retras sprijinul partidului pentru această funcţie politică. El
mai susține că i s-au reproşat declaraţiile pe care le-a făcut, ani în șir,
împotriva politicilor sociale și salariale ale PSD,
partenerul de guvernare al PNL.
Cîţu susține că iese din funcţie pe aceeaşi melodie pe care a intrat – Don’t
Stop Me Now, a
celebrei trupe britanice Queen. Pentru unii ziariști români – un economist
foarte competent,
pentru alții – un personaj ridicol, Florin Cîțu a avut o ascensiune și o
prăbușire politică la fel de rapide. Cât timp s-a aflat în grațiile
președintelui Klaus Iohannis, a fost prim-ministru și președinte
PNL, iar după ce ar fi
căzut în dizgrație a pierdut ambele funcții, în
beneficiul generalului Ciucă.

Interimatul funcţiei de președinte al Senatului va fi asigurat de
liberala Alina
Gorghiu, o juristă cu inițiative legislative controversate, considerată tot o protejată a șefului statului. Acum
doi ani, ea propunea ca infractorii condamnați la cel mult șapte ani de
detenție să execute pedeapsa de la domiciliu, ceea ce a stârnit un val de
critici în spațiul public românesc.


RadioRomaniaInternational · EVENIMENT TOP 02.07.2022

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment Top sâmbătă, 21 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024

Rating Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ în ceea ce priveşte...

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 14 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024

În sfârşit, în Schengen Vestea bună a săptămânii, aşteptată şi confirmată, oficial, joi, a fost acceptarea deplină a României, alături...

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 07 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea...

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024
The Week in Review
Eveniment Top sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024

Alegeri cu surprize și scandal Organizarea, în România, într-un singur an, a tuturor tipurilor de alegeri – prezidențiale, parlamentare,...

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024

Românii își aleg noul președinte Prima secţie de vot din străinătate pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale din România s-a...

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Vizita premierului român la Londra Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit,...

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024

Președintele Klaus Iohannis, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta   Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este doar un...

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company