Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 24.07 – 30.07.2022

Sumar: Canicula afectează România / Seceta face ravagii în agricultură / Românii pot amâna plata ratelor la creditele bancare / Un plan naţional pentru refugiaţi ucraineni / Crește, din nou, numărul cazurilor de SARS-CoV-2

Retrospectiva săptămânii 24.07 – 30.07.2022
Retrospectiva săptămânii 24.07 – 30.07.2022

, 30.07.2022, 23:30


Canicula afectează România


În ultima săptămână, în România, temperaturile au depășit 40 de grade Celsius, iar cea mai mare parte a teritoriului s-a aflat sub atenţionări Cod galben şi portocaliu de caniculă. Disconfortul termic a fost ridicat, iar indicele temperatură-umezeală a depășit pragul critic de 80 de unități. În anumite judeţe au fost impuse restricții temporare pentru traficul rutier de mare tonaj. Pe de altă parte, în unele zone, au fost și perioade de instabilitate atmosferică accentuată: intensificări de vânt, averse şi descărcări electrice.



Seceta face ravagii în agricultură


Seceta pedologică din România, adică rezerva scăzută de apă în sol, distruge şi anul acesta foarte multe culturi, aducându-i pe unii agricultori chiar în pragul falimentului. Cele mai mari probleme sunt în sudul și în estul țării, unde rezervele de apă sunt extrem de mici. Guvernul de la București a cerut Comisiei Europene aprobare pentru acordarea unui avans între 70 şi 85% din plăţile directe pentru măsurile de mediu şi climă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2022, pentru a-i ajuta pe fermierii afectaţi de secetă. De asemenea, Executivul vrea să acorde pomicultorilor şi viticultorilor, dar şi crescătorilor de porci şi păsări ajutoare de peste 51 de milioane de euro, din care 25,5 milioane din fonduri europene, iar restul de la bugetul naţional. În plus, au fost prevăzute investiţii în sisteme locale de irigaţii din fonduri UE în valoare de 100 milioane de euro, prin Planul Naţional Strategic 2023-2027. Seceta a compromis, până acum, peste 150 de mii de hectare de suprafaţă agricolă. Dunărea a atins un nivel minim în judeţul Dolj (sud), unde s-a înregistrat o situaţie fără precedent în ultimii 70 de ani: culturile agricole nu mai pot fi irigate cu apă din fluviu. În mai multe localități din țară apa a fost raţionalizată.



Românii pot amâna plata ratelor la creditele bancare


Românii care au probleme cu banii vor putea să își amâne ratele bancare, după ce Guvernul a aprobat normele aferente Ordonanţei de urgenţă care prevede această posibilitate. Pot apela la această măsură persoanele fizice fără rate restante şi cele juridice care demonstrează că au obţinut încasări cu cel puţin 25% mai mici decât anul trecut. Perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare şi amânare la ratelor este cuprinsă între una şi nouă luni. Cei care au contractat credite în cadrul programelor „Prima Casă” şi „Noua Casă” pot să apeleze la această reglementare, dacă împrumuturile le-au fost acordate anul acesta, până la 30 aprilie. Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, dar şi analişti economici recomandă, însă, achitarea la timp a împrumuturilor, cu solicitarea de trecere la o dobândă fixă. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a ajuns la 7,71% pe an. Şi indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,83% pe an, în timp ce indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) este acum de 2,65% pe an.



Un plan naţional pentru refugiaţi ucraineni


România are un Plan naţional de măsuri vizând integrarea pe termen mediu şi lung a refugiaţilor ucraineni. Bugetul alocat este de 200 de milioane de euro, bani de la stat şi din fonduri europene. România devine, astfel, prima din ţară din UE care are o viziune şi un plan al cărui scop este integrarea facilă a ucrainenilor şi dobândirea de către aceştia a independenţei personale – precizează autorităţile de la Bucureşti. Ucrainenii care au ales să rămână în România vor beneficia de măsuri concrete de sprijin în domeniile educaţiei, sănătăţii, ocupării, locuirii, copiilor şi persoanelor vulnerabile. Începând cu data de 10 februarie, în perioadă pre-conflict, în România au intrat peste 1,7 milioane de refugiaţi ucraineni, dar majoritatea au tranzitat-o către vestul Europei.



Românii nu vor suferi în urma deciziei UE de a reduce consumul de gaze


Consumatorii români, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, informează Guvernul. Rezervele de gaze ale ţării sunt de 55%, adică peste nivelul obligatoriu de 46% prevăzut pentru 1 august. Menţinând acest ritm accelerat, se poate ajunge la o capacitate a depozitelor de cel puţin 80% înainte de 1 noiembrie, arată Executivul. Reamintim că, statele membre ale UE au aprobat un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a diminua dependenţa faţă de Moscova. Acordul are loc deşi mai multe ţări comunitare au protestat faţă de ţinta globală a reducerii consumului cu 15%, cerută de Comisia Europeană pentru perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023. Documentul prevede că statele membre vor face tot posibilul pentru a atinge această ţintă a reducerii consumului de gaz, care deocamdată este voluntară. Pe de altă parte, ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, afirmă că România beneficiază de o largă susţinere din partea Americii. La Washington, el a avut întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat și a primit asigurări de sprijin pentru dezvoltarea programului nuclear civil românesc. Virgil Popescu a mai spus că România dorește să finalizeze etapa de finanţare a construirii celor două noi reactoare 3 şi 4 ale Centralei atomo-electrice de la Cernavodă (sud-est).



Crește, din nou, numărul cazurilor de SARS-CoV-2


Noul val al pandemiei de COVID-19 a înregistrat, marţi, un record în România: peste 12.000 de cazuri noi într-o zi. Numărul infectărilor a început, din nou, să crească, iar săptămâna viitoare sunt estimate 10.000 de cazuri pe zi, potrivit ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila. Deşi se răspândeşte foarte rapid, rata de pozitivare fiind de 25%, această variantă a virusului duce la forme de boală mai puţin severe. Urmează o nouă campanie de imunizare în toamnă, când se aşteaptă un ser adaptat la noile variante ale tulpinii Omicron a SARS-CoV-2.






RadioRomaniaInternational · Eveniment Top – 30.07.2022

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment Top sâmbătă, 21 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024

Rating Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ în ceea ce priveşte...

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 14 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024

În sfârşit, în Schengen Vestea bună a săptămânii, aşteptată şi confirmată, oficial, joi, a fost acceptarea deplină a României, alături...

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 07 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea...

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024
The Week in Review
Eveniment Top sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024

Alegeri cu surprize și scandal Organizarea, în România, într-un singur an, a tuturor tipurilor de alegeri – prezidențiale, parlamentare,...

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024

Românii își aleg noul președinte Prima secţie de vot din străinătate pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale din România s-a...

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Vizita premierului român la Londra Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit,...

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024

Președintele Klaus Iohannis, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta   Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este doar un...

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company