Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 22.03 – 28.03.2020

COVID-19: A fost emisă a treia ordonanță militară / Noi măsuri economice și financiare pentru a depăși criza / Ministrul român al sănătății, Victor Costache, a demisionat /Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo au fost amânate

Retrospectiva săptămânii 22.03 – 28.03.2020
Retrospectiva săptămânii 22.03 – 28.03.2020

, 28.03.2020, 11:14

Pandemia de coronavirus continuă să facă victime în Romănia. A fost emisă a treia ordonanță militară

În România, crește numărul celor infectați cu noul coronavirus și la fel și al deceselor. Ca și în alte țări, cazurile letale se înregistrează în special la persoanele în vârstă, oameni de peste 65 de ani, care au imunitatea mai scăzută şi suferă şi de alte probleme de sănătate. De miercuri, s-au înăsprit restricțiile impuse de autorități, Măsurile sunt cuprinse în a treia ordonanță militară emisă de la instituirea, săptămâna trecută, a stării de urgență pe întreg teritoriul țării.

Documentul prevede extinderea între orele 06:00 şi 22:00 a restricţiilor de circulaţie a tuturor persoanelor, restricții ce fuseseră impuse, iniţial, doar pe timpul nopţii. Există însă și excepţii: deplasarea în interes profesional, pentru cumpărături, sau pentru asistenţă medicală. Mai sunt exceptate deplasările din motive justificate, precum îngrijirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, deplasările scurte în apropierea locuinţei/gospodăriei legate de activitatea fizică individuală a persoanelor.

Deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină este o altă excepţie, ca şi deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat, deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole sau deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare. Autoritățile au decis să permită circulaţia celor peste 65 de ani în afara locuinţei sau a gospodăriei numai între orele 11:00 şi 13:00. Iar aceasta, strict pentru următoarele motive: cumpărături, asistenţă medicală, îngrijirea altor persoane, activitate fizică individuală, nevoile animalelor de companie/domestice, activități agricole, ori în cazul decesului unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării, cei care ies din casă trebuie să prezinte fie legitimația de serviciu sau o adeverință eliberată de angajator, fie o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil. Toate persoanele care intră în România sunt izolate la domiciliu sau băgate în carantină. Nu în ultimul rând, sunt suspendate toate zborurile spre Franța și Germania și retur, dar și cele interne, începând cu 25 martie, pentru o perioadă de 14 zile.Totodată, este suspendată temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară, excepție făcând doar intervențiile stomatologice de urgență, și sunt închise magazinele, cu excepţia celor alimentare, veterinare, a farmaciilor şi curăţătoriilor.

Slujbele în lăcașurile de cult sunt oficiate fără public, acestea putând fi transmise online. La botezuri, cununii și înmormântări pot participa maximum 8 persoane. Președintele Klaus Iohannis le-a cerut cetățenilor – în special pensionarilor – să respecte cu stricteţe regulile şi recomandările autorităţilor, pentru a se caștiga timp preţios în care sistemul medical să îi poată trata pe cei infectaţi. El a dat asigurări că autoritățile fac tot ce le stă în putere pentru a depăși cu bine criza.

Guvernul României și Banca Națională au luat noi măsuri economice și financiare pentru a depăși criza

În contextul crizei de coronavirus, numărul contractelor de muncă suspendate în România a crescut. Guvernul a luat decizia ca angajații ale căror contracte se suspendă temporar să poată primi 75% din salariu din fondul de asigurări pentru șomaj, pe perioada stării de urgență. Potrivit cifrelor oficiale, numărul salariaţilor activi în România era de 5,6 milioane la finele lunii februarie.

Executivul a anunțat și alte programe de ajutor. Astfel, a fost adoptată o ordonanță care prevede că atât persoanele fizice cât și cele juridice care au rate la bănci pot să le amâne până la 31 decembrie, anul acesta, dacă veniturile le-au fost afectate direct sau indirect de pandemia de COVID-19. Cu măsuri în sprijinul bunei funcționări a piețelor, în această perioada de criză, a venit și Banca Națională, care a decis, într-o şedinţă de politică monetară de urgenţă, reducerea dobânzii cheie cu 0,5 puncte procentuale, de la 2,5%, la 2%.

Pachetul de măsuri adoptat de BNR mai cuprinde furnizarea de lichiditate instituţiilor de credit prin intermediul operaţiunilor reversibile cu titluri de stat, în vederea asigurării funcţionării fluente a pieţei monetare. O altă decizie vizează cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piaţa secundară, în vederea consolidării lichidităţii structurale din sistemul bancar, care să contribuie la finanţarea în bune condiţii a economiei reale şi a sectorului public.

Ministrul romăn al sănătății, Victor Costache, a demisionat

România are de un nou ministru al sănătăţii, după ce Nelu Tătaru, fost secretar de stat, a depus, joi, jurământul de învestitură pentru această funcţie. El a fost numit după ce predecesorul sau, Victor Costache, a demisionat. La fel ca și în celelalte state europene afectate de coronavirus, pandemia creeaza mari probleme și în România. Cel puțin pentru moment, în spitalele românești nu sunt suficiente echipamente de protecție, iar cele existente nu sunt eficiente. Medicii afirmă că își pun în pericol viețile zi de zi. Este emblematic cazul Spitalului Județean din Suceava.

O mare parte din românii care au murit din cauza coronavirusului au fost pacienți internați în acest spital. Totodată, din cele circa 100 de cadre medicale infectate în toată țara, peste 80 sunt din Suceava – medici, asistente medicale și infirmieri. Unitatea medicală a fost închisă pentru dezinfectare, managerul ei a fost demis și a fost declanşată o anchetă penală. Pe lista unităţilor medicale contaminate figurează și alte spitale din București, Galaţi sau Deva.

Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo au fost amânate

Ediția 2020 a celui mai mare eveniment sportiv al planetei, Jocurile Olimpice de vară, care urma să aibă loc în Japonia, a fost amânată pentru anul viitor, din cauza pandemiei de coronavirus. Decizia este istorică pentru că, niciodată, pe timp de pace, Jocurile Olimpice nu au fost anulate sau amânate.

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment Top sâmbătă, 21 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024

Rating Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ în ceea ce priveşte...

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 14 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024

În sfârşit, în Schengen Vestea bună a săptămânii, aşteptată şi confirmată, oficial, joi, a fost acceptarea deplină a României, alături...

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 07 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea...

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024
The Week in Review
Eveniment Top sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024

Alegeri cu surprize și scandal Organizarea, în România, într-un singur an, a tuturor tipurilor de alegeri – prezidențiale, parlamentare,...

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024

Românii își aleg noul președinte Prima secţie de vot din străinătate pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale din România s-a...

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Vizita premierului român la Londra Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit,...

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024

Președintele Klaus Iohannis, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta   Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este doar un...

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company