Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 21.08 – 27.08.2022

Ucraina, la şase luni de la invazia rusă / Energia scumpă, măr al discordiei în coaliţie / Secetă extinsă în Europa / Proiectele legilor justiţiei, criticate de experţi şi opoziţie / Performanţe la jumătatea ciclului olimpic

Retrospectiva săptămânii 21.08 – 27.08.2022
Retrospectiva săptămânii 21.08 – 27.08.2022

, 27.08.2022, 11:16


Ucraina, la şase luni de la invazia rusă



Aniversare tristă pentru Ucraina: împlinirea, săptămâna aceasta, a 31 de ani de la declararea independenţei faţă de Uniunea Sovietică a coincis cu marcarea a 6 luni de la debutul invaziei ruseşti. Preşedintele Volodimir Zelenski a promis că vor fi recuperate toate teritoriile ucrainene, iar liderii lumii occidentale, care i-au stat alături încă de la început, sunt decişi să-i ofere, în continuare, sprijin. În intervenţia sa online la cel de-al doilea summit al Platformei Crimeea, premierul Nicolae Ciucă a subliniat că statele democratice trebuie să rămână ferm unite în susţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. Prin războiul ilegal şi brutal, Rusia a arătat lumii că este un stat care nu se abate de la comiterea unei agresiuni flagrante, de la încălcarea dreptului internaţional, inclusiv a dreptului internaţional umanitar şi este un stat care duce deschis o politică a sferelor de influenţă, a declarat şeful guvernului de la Bucureşti. El a amintit că, în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi stat aliat NATO cu cea mai lungă graniţă terestră cu Ucraina, România şi poporul român au făcut tot posibilul pentru a ajuta Ucraina şi pe cei peste două milioane de refugiaţi care au căutat adăpost din calea războiului.



Energia scumpă, măr al discordiei în coaliţie



Energia, mai exact costul ei ce tinde să devină exorbitant, tensionează relaţiile între principalele partide al coaliţiei guvernamentale de la Bucureşti, PSD şi PNL. Primăvara trecută, ele au decis împreună că soluţia pentru populaţie o reprezintă plafonarea şi compensarea facturilor, măsuri în vigoare până la 31 martie anul viitor. Preţurile la energie au luat-o, însă, razna, iar estimările iniţiale ale executivului privind efortul bugetar al acestor măsuri se dovedesc, acum, prea optimiste. Numai la electricitate, în iulie, costul mediu a fost de patru ori mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Social-democraţii ar înclina spre revenirea la reglementare în sectorul energetic, variantă ce intră în coliziune cu logica economiei de piaţă şi e respinsă de liberali. PSD îl consideră vinovat pe ministrul liberal de resort, Virgil Popescu, că nu gestionează bine criza facturilor la gaz şi electricitate. Din opoziţie, USR, îi reproşează ministrului Energiei că a îndatorat ţara cu 30 de miliarde de lei. Arătat cu degetul de toată lumea, Virgil Popescu a reacţionat într-un târziu şi a dat asigurări că schema de plafonare şi compensare a facturilor rămâne în vigoare. Pentru a obţine bani la buget, ministrul ia în calcul o supraimpozitare aplicată pe întregul lanţ din energie, nu doar pentru producători.



Secetă extinsă



Suprafaţa agricolă afectată de secetă a depăşit, săptămâna aceasta, 400.000 de hectare în peste trei sferturi din judeţele ţării. Un raport al Comisiei Europene menţionează, de altfel, România ca parte a unei zone întinse ce include Slovacia, Ungaria şi Republica Moldova şi este serios afectată de secetă. Primele vizate de acest fenomen extrem sunt centrul şi sudul Portugaliei, toată Spania, sudul Franţei, centrul Italiei şi sudul Germaniei. Autorităţile de la Bucureşti susţin, pe de altă parte, că românii nu trebuie să se teamă de o penurie alimentară, iar Institutul Naţional de Statistică a venit cu veşti bune: România a exportat, în primele cinci luni ale acestui an, cereale şi preparate pe bază de cereale în sumă de 2,155 miliarde euro, în creştere cu 77% comparativ cu perioada similară din 2021. În acelaşi registru, Ministerul Mediului a lansat, în această săptămână, Strategia Naţională pentru Păduri 2030. Potrivit ministrului Mediului, Tanczos Barna, strategia vine cu o nouă abordare în ceea ce priveşte controlul şi restricţiile. Ea prevede creşterea suprafeţelor împădurite cu 56.000 de hectare până în 2026 şi construieşte, promite ministrul, un nou viitor pentru pădurile României.



Proiectele legilor justiţiei, criticate de experţi şi opoziţie



Guvernul a adoptat cele trei proiecte de lege în domeniul justiţiei, legate de statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi statutul Consiliului Superior al Magistraturii. Avizate anterior de CSM, proiectele s-au aflat doi ani în dezbatere publică, iar asociaţii ale magistraţilor au formulat critici la adresa lor. Ministrul Cătălin Predoiu şi-a apărat proiectele şi a subliniat că fac parte dintr-o serie de modificări asumate în faţa partenerilor europeni, cu scopul de a moderniza întreg sistemul de justiţie. USR şi REPER, formaţiunea fostului premier Dacian Ciolos, susţin, însă, că, în actuala formă, reglementările îndepărtează România de calea reformei, iar justiţia rămâne sub influenţa politică. Printre hibele majore identificate de experţi se numără dispariţia prevederilor legate de numirea şi revocarea poliţiştilor care participă la anchete prin ordin al Procurorului General. Eliminarea acestor prevederi ar deschide calea spre controlul politic asupra poliţiştilor judiciari.



Performanţe la jumătatea ciclului olimpic



Perioada de graţie a sportului românesc, începută vara aceasta, continuă. Cătălin Chirilă a câştigat medalia de bronz în proba de canoe simplu pe 500 de metri, duminica trecută, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen. El obţinuse şi aurul la canoe simplu pe 1.000 de metri. La începutul lunii, sportivul român a triumfat la canoe simplu 1.000 m şi a ieşit vicecampion la canoe simplu 500 m la Mondialele din Canada. Cu o săptămână înaintea sa, tot la Munchen, dar în întrecerile de canotaj, România a câștigat nu mai puțin de 8 medalii, 5 de aur și 3 de bronz. Sportivii români se simt excelent pe apă şi în apă. Constantin Popovici şi Cătălin Preda au câştigat medaliile de aur, respectiv argint în proba de sărituri în apă de la mare înălţime (27 metri), la Europenele de nataţie de la Roma. Vedeta Europenelor din Cetatea Eternă a fost românul de 17 ani David Popovici, noua stea a nataţiei mondiale, campion la 100 de metri liber, cu nou record mondial, şi la 200 de metri liber. Sportivii români s-au întors cu medalii şi de la Europenele de tenis de masă şi atletism. Până şi fotbalul românesc, atât de sărac în performanţe, a oferit satisfacţie suporterilor: campioana CFR Cluj şi vicecampioana FCSB s-au calificat în grupele Europa Conference League.




RadioRomaniaInternational · Eveniment Top – 27.06.2022



Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment Top sâmbătă, 21 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024

Rating Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ în ceea ce priveşte...

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 14 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024

În sfârşit, în Schengen Vestea bună a săptămânii, aşteptată şi confirmată, oficial, joi, a fost acceptarea deplină a României, alături...

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 07 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea...

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024
The Week in Review
Eveniment Top sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024

Alegeri cu surprize și scandal Organizarea, în România, într-un singur an, a tuturor tipurilor de alegeri – prezidențiale, parlamentare,...

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024

Românii își aleg noul președinte Prima secţie de vot din străinătate pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale din România s-a...

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Vizita premierului român la Londra Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit,...

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024

Președintele Klaus Iohannis, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta   Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este doar un...

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company