Retrospectiva săptămânii 19-25.01.2025
Undă verde pentru planul României pentru reducerea deficitului bugetar / Reduceri de personal în Parlamentul României / Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinție, validat de conducerea PSD / Românii sprijină apartenența României la NATO și UE / Programul Festivalului Internaţional George Enescu
Daniela Budu, 25.01.2025, 11:20
Planul României pentru reducerea deficitului bugetar a fost aprobat, marți, de miniştrii europeni de Finanţe, împreună cu cele ale altor şapte state pentru care Comisia Europeană a deschis procedura specială pentru deficit bugetar excesiv. Planul fiscal bugetar al României urmăreşte stabilizarea datoriei publice şi reducerea deficitului sub 3% din PIB în perioada 2025-2031. Ministrul român Tánczos Barna a precizat că reducerea deficitului de-a lungul unei perioade de şapte ani, în loc de patru, va permite economiei să îşi menţină un nivel adecvat al investiţiilor publice. Este, în acelaşi timp, susține ministrul, o premisă pentru evitarea dezechilibrelor şi o creştere economică sustenabilă.
În marja Consiliului de la Bruxelles, comisarul Valdis Dombrolskis a avut o întâlnire separată cu ministrul român de Finanţe pentru a discuta detaliile planului. Tánczos Barna spune că în cei şapte ani care urmează, România va primi suport financiar şi tehnic pentru a restabili echilibrul macroeconomic. Parametrii indicaţi de Comisia Europeană vizează, în ansamblu, ţinerea sub control a cheltuielilor publice şi creşterea economică prin investiţii.
Preşedintele Senatului României, Ilie Bolojan, a anunţat miercuri că posturile Senatului vor fi reduse de la aproape 800 la puțin peste 600, iar flota de maşini a forului legislativ şi cota de combustibil vor fi, de asemenea, micșorate. A dat, însă, asigurări că acesta va fi un proces corect şi transparent, în scopul unei activităţi mai eficiente şi cu mai puţine costuri. Personalul de la Senat şi reprezentanţii sindicali critică demersul, iar mai mulţi angajaţi au protestat spontan, chiar în timpul anunțului. Federaţii sindicale denunţă ceea ce numesc “metoda abuzivă şi opacă” prin care sunt adoptate şi comunicate măsuri de restructurare și susţin că reorganizarea instituţiei este ‘lipsită de transparenţă şi corectitudine”.
Liderul liberal a anunțat, de asemenea, reorganizarea Camerei Deputaţilor şi reducerea numărului secretarilor de stat. Aici vor fi tăiate peste 200 de posturi din circa 1100, a confirmat și preşedintele Camerei, Ciprian Şerban. Se au în vedere şi măsuri de eficienţă energetică, precum reducerea iluminatului clădirii. Planul de reorganizare va fi finalizat săptămâna viitoare. Anunţurile legate de reorganizări ale instituţiilor publice centrale şi ale companiilor de stat vin în condiţiile în care Guvernul de la București încearcă să reducă deficitul bugetar şi inclusiv cheltuielile publice. Din opoziție, Uniunea Salvaţi România solicită liderilor din coaliţia de guvernare să prezinte public lista completă a institutelor şi agenţiilor pe care le vor desfiinţa sau comasa, dar şi criteriile de selecţie a angajaţilor.
La București, conducerea centrală a PSD l-a validat marţi pe fostul lider liberal Crin Antonescu drept candidat comun al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. Decizia social-democraţilor vine în urma analizei studiilor sociologice efectuate în ultimele două săptămâni privind intenţia de vot a românilor la acest scrutin. Tot marţi s-a stabilit şi data congresului extraordinar al formaţiunii, pe 2 februarie, când candidatura fostului lider liberal va fi pe deplin validată. PNL urmează să valideze candidatura lui Crin Antonescu duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, iar UDMR se va pronunţa la începutul săptămânii viitoare. Alegerile prezidenţiale sunt programate pe 4 şi 18 mai. La începutul săptămânii, Autoritatea Electorală Permanentă de la Bucureşti a anunţat că partidele pot începe să strângă semnături pentru candidaţii pe care îi susţin la alegerile prezidenţiale din luna mai. Semnăturile pot fi colectate doar în format fizic, iar un alegător poate să susţină mai mulţi candidaţi.
Un studiu INSCOP, publicat marţi, arată că 90% dintre români resping ideea ieşirii din NATO, un nivel record de adeziune faţă de Organizaţia Nord-Atlantică. Potrivit cercetării, bazate pe date culese la sfârşitul anului trecut, în ultimii trei ani s-a înregistrat o creştere de 10% a adeziunii românilor faţă de direcţia Vest din punctul de vedere al alianţelor politice şi militare. Sondajul mai arată că apartenenţa României la Uniunea Europeană este văzută ca un avantaj în privinţa implicaţiilor asupra vieţii economice şi sociale, asupra familiei şi vieţii personale, de aproape trei sferturi dintre respondenţi. În urmă cu trei ani, doar 55% dintre români credeau acest lucru. Totodată, 88 de procente consideră că România ar trebui să rămână în UE, iar 78% că viitorul economic al ţării depinde de apartenența la blocul comunitar. Acum trei ani, un sfert din populaţie spunea că România ar fi mai bine să iasă din Uniune. În fine, mai arată cercetarea, peste jumătate dintre români cred că țara ar trebui să pună pe primul loc interesele naţionale, chiar dacă acest lucru înseamnă să încalce regulile UE.
Programul Festivalului Internaţional George Enescu din acest an a fost dat publicităţii, iar marți s-au pus în vânzare abonamentele pentru acest eveniment. A 27-a ediţie a Festivalului va marca 70 de ani de la moartea marelui compozitor român. Şi-au anunţat deja prezenţa aproximativ 4.000 de artişti români şi internaţionali, 80 de orchestre şi formaţii muzicale din 28 de ţări, ce vor aduce în prim-plan atât moştenirea artistică a lui George Enescu, dar şi impactul său asupra muzicii clasice universale. Această ediţie aniversară va avea un program inedit, care să atragă publicul meloman tradiţional, dar şi pe cel tânăr, cu aproape 100 de concerte şi spectacole, grupate în şapte mari serii, pentru toate categoriile de iubitori ai muzicii clasice. Festivalul va avea loc între 24 august şi 21 septembrie 2025, sub înaltul patronaj al preşedintelui României.