Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 17.05 – 23.05.2015

Sumar: Dispută asupra Codurilor Penale; Codul Silvic adoptat în formă iniţială; Măsuri sociale; Un nou ministru în Cabinetul Ponta; Premierul Victor Ponta la Chişinău

Retrospectiva săptămânii 17.05 – 23.05.2015
Retrospectiva săptămânii 17.05 – 23.05.2015

, 23.05.2015, 09:47

Dispută asupra Codurilor Penale



Lupta împotriva corupţiei trebuie dusă cu toată energia, pentru că acest fenomen se dovedeşte a fi o frână în calea dezvoltării României – declara, recent, preşedintele Klaus Iohannis. Şi tot el preciza că se gândeşte serios să atace la Curtea Constituţionala modificările făcute de Parlament, în ultima perioadă, la Codul Penal şi la cel de Procedură Penală, pentru că România se află într-o fază intensivă a luptei anticorupţie şi o modificare în acest moment a legilor nu este oportună. Klaus Iohannis: Nu pot să accept ca parlamentarii să facă modificări la aceste acte normative în interesul lor propriu. În consecinţă, dacă vor ajunge la promulgare astfel de acte normative, nu vor fi promulgate. Deşi criticate, propunerile de modificare a Codului Penal şi a celui de Procedură Penală au fost adoptate de Senatul de la Bucureşti şi vor intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. Între altele, senatorii au aprobat un amendament care prevede schimbarea sintagmei suspiciuni rezonabile, folosită în prezent, cu probe şi indicii temeinice atunci când sunt dispuse reţinerea, controlul judiciar, arestul la domiciliu sau arestarea preventivă. O altă modificare se referă la faptul ca inculpatul reţinut sau arestat preventiv să poată fi încătuşat doar dacă este cercetat pentru o infracţiune comisă cu violenţă.




Codul Silvic adoptat în formă iniţială



Deputaţii au votat, săptămâna aceasta, proiectul de lege privind Codul Silvic în forma iniţială adoptată de Parlament. Ei au respins, astfel, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a actului normativ pe motiv că intervenţiile legislative limitau arbitrar activitatea operatorilor economici, fapt care ar genera dezavantaje pentru unii şi avantaje pentru alţii, ar putea avea impact negativ asupra mediului concurenţial şi ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea obligaţiilor asumate de statul român în calitate de membru al UE. Motivând că nu a fost lăsată să depună amendamente, şi opoziţia liberală propusese retrimiterea Codului silvic la Comisia de specialitate. Fără succes, însă! Pe fondul defrişărilor ilegale masive, tot săptămâna acesta, Guvernul a adoptat un proiect de act normativ privind stabilirea unor măsuri de monitorizare mult mai strictă a exporturilor şi a livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase. Proiectul va fi discutat cu prioritate de cele două Camere ale parlamentului.




Măsuri sociale



Deputaţii de la Bucureşti au adoptat, săptămâna aceasta, proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice cu domiciliul permanent, bunurile şi veniturile în România. Legea vine în sprijinul debitorilor de bună-credinţă sufocaţi de datorii. Astfel, se acordă prioritate planului de rambursare a datoriilor pe o perioadă de până la cinci ani şi nu lichidării bunurilor sau executării silite. Pe de altă parte, deputaţii au votat şi în favoarea dublării alocaţiilor celor peste 3,5 milioane de copii români. Cel mai probabil de luna viitoare, imediat ce actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial, cuantumul acestora va fi de 84 de lei (echivalentul a circa 20 de euro). Măsura vine în contextul în care România se confruntă cu o continuă scădere a natalităţii. Totodată, în condiţiile în care alocaţia copiilor reprezintă singurul venit stabil al multor familii din zonele defavorizate, dublarea ei le va fi de un real ajutor.




Un nou ministru în Cabinetul Ponta



Preşedintele român, Klaus Iohannis, a semnat, miercuri, decretul de numire a doamnei Sevil Shhaideh în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Noul ministru a fost propus de Partidul Social Democrat – la guvernare, după ce predecesorul Liviu Dragnea a demisionat. Sevil Shhaideh a promis că va continua proiectele deja începute: “Preiau un minister pe care dl ministru Dragnea l-a organizat, avem strategie, avem viziune, avem programe. Responsabilitatea mea, a echipei şi a colegilor pe care îi am este să continuăm aceste proiecte. Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare într-un dosar privind fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea, nereuşită, a fostului preşedintele al României, Traian Băsescu. Ca urmare a acestei condamnări, Dragnea şi-a depus şi mandatul de preşedinte executiv al PSD, însă vicepreşedinţii formaţiunii nu au acceptat retragerea lui din funcţie. În consecinţă, conducerea PSD se va întruni săptămâna viitoare pentru o discuţie pe această temă.




Premierul Victor Ponta la Chişinău



Premierii Victor Ponta şi Chiril Gaburici au semnat, joi, la Chişinău, un memorandum de înţelegere între guvernele României şi Republicii Moldova (majoritar românofonă) privind realizarea unor proiecte de interconectare a reţelelor de gaze naturale şi de energie electrică. Aceste proiecte vor fi prioritare pentru guvernul României în acest an. Victor Ponta: România este capabilă, are în acest moment resursele necesare şi putem să investim în Republica Moldova. Este nevoie doar ca ceea ce am discutat şi astăzi, în mod oficial, să punem în practică. România a fost şi va rămâne un susţinător necondiţionat al parcursului european al Republicii Moldova – a declarat premierul Victor Ponta, care s-a aflat la Chişinău în timp ce la Riga, în Letonia, se desfăşura summitul Partenieratului Estic – program de cooperare creat pentru intergrarea economică şi apropierea politică de Uniunea Europeană a şase state fost sovietice: Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina şi Belarus. România, reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis, s-a pronunţat pentru reafirmarea angajamentului Uniunii Europene faţă de ele.

Retrospectiva săptămânii – 12.01 – 18.01.2025
Eveniment Top sâmbătă, 18 ianuarie 2025

Retrospectiva săptămânii – 12.01 – 18.01.2025

Alegeri prezidenţiale bis Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 4 mai, iar turul doi pe 18 mai – a stabilit, joi, Guvernul de...

Retrospectiva săptămânii – 12.01 – 18.01.2025
Retrospectiva săptămânii 05-11.01.2025
Eveniment Top sâmbătă, 11 ianuarie 2025

Retrospectiva săptămânii 05-11.01.2025

Calendarul noilor alegeri prezidențiale din România Formațiunile politice care alcătuiesc coaliția aflată la guvernare în România împreună...

Retrospectiva săptămânii 05-11.01.2025
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 04 ianuarie 2025

Retrospectiva evenimentelor interne

Maraton electoral abandonat înainte de finiş 2024 se anunţa, din start, un an politic complicat, cu alegeri de toate tipurile, locale,...

Retrospectiva evenimentelor interne
Retrospectiva externă 2024
Eveniment Top sâmbătă, 28 decembrie 2024

Retrospectiva externă 2024

Ascensiunea extremei-drepte în Europa Alegerile parlamentare au confirmat, anul acesta, ascensiunea partidelor de dreapta naționaliste sau radicale...

Retrospectiva externă 2024
Eveniment Top sâmbătă, 21 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024

Rating Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ în ceea ce priveşte...

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment Top sâmbătă, 14 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024

În sfârşit, în Schengen Vestea bună a săptămânii, aşteptată şi confirmată, oficial, joi, a fost acceptarea deplină a României, alături...

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024
Eveniment Top sâmbătă, 07 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea...

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024
Eveniment Top sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024

Alegeri cu surprize și scandal Organizarea, în România, într-un singur an, a tuturor tipurilor de alegeri – prezidențiale, parlamentare,...

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company