Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 15.05- 21.05.2016

Sumar: Scandalul dezinfectanţilor diluaţi din spitalele româneşti se extinde; Proiectul OUG privind salarizarea bugetară din România în dezbatere publică; Vizita oficială a preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Lituania

Retrospectiva săptămânii 15.05- 21.05.2016
Retrospectiva săptămânii 15.05- 21.05.2016

, 21.05.2016, 09:40

Scandalul dezinfectanţilor diluaţi din
spitalele româneşti se extinde



Cel mai recent scandal
din sistemul sanitar românesc, cel al dezinfectanţilor diluaţi din spitale, a
adus subiectul sănătăţii pe agenda viitoarei şedinţe a Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării, din 27 mai. Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, joi, într
-o conferinţă de presă, că a luat decizia după ce acest scandal a arătat ce pagube
imense pot apărea din cauza nepăsării şi a corupţiei din sistemul de sănătate
publică.
Şeful statului a mai spus că trebuie găsiţi vinovaţii şi predaţi justiţiei. Scandalul a izbucnit dupa ce o
investigaţie jurnalistică dezvăluia, cu ceva timp în urmă, că substanţele
dezinfectante furnizate de compania Hexi Pharma unităţilor sanitare ar avea o
concentraţie chiar şi de zeci de ori mai mică decât normele. Controalele
efectuate în zeci de spitale au confirmat concluziile investigaţiei
jurnalistice. Gravitatea situaţiei a dus chiar la sistarea operaţiilor, pentru
câteva zile, în unele spitale. Depăşit de situaţie, ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş Cadariu a demisionat. El a fost inlocuit de economistul Vlad Voiculescu, fost director de
cabinet în ministerul Finanţelor. Acesta a fost implicat, de-a lungul timpului,
în activităţi caritabile în domeniul sănătăţii din Romania. Intre timp, Parchetul General a
început urmărirea penală împotriva companiei Hexi Pharma, acuzată de
zădărnicirea combaterii bolilor şi falsificarea de produse. Parchetul trebuie
să stabilească, între altele, de cât timp sunt folosiţi dezinfectanţii, în
condiţiile în care
Serviciul Român de Informatii susţine că, în ultimii cinci ani, a trimis
informări, în mod constant, despre calitatea proastă a acestora beneficiarilor
direcţi – spitalele, dar şi preşedintelui României, primului ministru, miniştrilor,
prefecţilor, consiliilor judeţene.



Proiectul OUG privind salarizarea bugetară
din România în dezbatere publică



Proiectul de ordonanţă de urgenţă
privind salarizarea bugetarilor din România a fost lansat marţi spre dezbatere
publică. Principalele modificări se referă la
restructurarea completă a sistemului de salarizare în Sănătate şi Educaţie şi
introducerea unui sistem de premiere bazat pe criterii de performanţă pentru
angajaţii din cele două domenii, care ar urma să beneficieze de bonusuri de la 1 ianuarie 2017. Proiectul mai prevede eliminarea diferenţelor de
salarizare pentru funcţii egale şi muncă egală în cadrul aceleiaşi unităţi. Premierul Dacian Cioloş a precizat că proiectul va corecta unele
disfuncţionalităţi din sistem, dar nu pe toate. Potrivit
Ministrului muncii,
Dragoş Pîslaru, în urma aplicării acestor măsuri, peste 1, 2 milioane de
angajaţi la stat vor avea salarii mai
mari şi nimănui nu i se va reduce retribuţia. In replică, preşedintele Blocului
Naţional Sindical, Dumitru Costin, spune că doar 400.000 de bugetari din cei 1,
2 milioane vor beneficia de creşteri salariale. Sindicatele sunt nemulţumite de
proiect şi ameninţă cu proteste. Sindicaliştii din
învăţământ au anunţat că vor organiza, pe 1 iunie, un marş de protest,
iar cei din administraţia publică locală ameninţă cu declanşarea conflictului
de muncă şi boicotarea alegerilor locale.



Vizita oficială a preşedintelui României, Klaus
Iohannis, în
Lituania



Preşedintele Romaniei,
Klaus Iohannis, a facut o vizită oficială de două zile în Lituania, unde a
discutat cu oficialii de la Vilnius despre relaţiile bilaterale, migraţie, securitatea regională şi poziţia
comună pe care cele două ţări o vor avea la summitul NATO de la Varşovia din
luna iulie. După convorbirile cu omoloaga sa, Dalia Grybauskaite, Klaus
Iohannis a afirmat că Bucureştiul şi Vilniusul au un parteneriat puternic, au
interese, viziuni şi valori commune. România şi Lituania au poziţii similare
referitoare la migraţie, în sensul că Europa trebuie să-şi protejeze graniţele,
prin întărirea controlului la frontierele externe, a mai spus Iohannis. El a
subliniat că abordarea prin sancţiuni pentru statele membre UE care se opun relocării
migranţilor nu rezolvă nimic.Şeful statului
român a declarat, pe de altă parte, că
este importantă o ‘abordare echilibrată’ în ceea ce priveşte consolidarea
flancului estic al NATO.



Muzeul Satului din Bucureşti a
împlinit 80 de ani de existenţă



Muzeului Satului
din Bucureşti,
unul din cele mai vechi spaţii de
expunere în aer liber din Europa şi unul dintre cele mai vizitate locuri din
România, a aniversat, marţi, 80 de ani de existenţă, prin inaugurarea unei noi
aripi. Sociologul Dimitrie Gusti a
avut ideea, în perioada interbelică, de a aduce în Capitală zeci de gospodării
din toate regiunile României. În prezent, muzeul adăposteşte 370 de monumente şi 60 de mii
de obiecte de patrimoniu. Conceput
ca un muzeu sociologic, misiunea lui este de a înfăţişa vizitatorilor
realitatea vieţii satului, aşa cum era sau este ea trăită de ţăranul român. Aproximativ 500.000 de turişti români şi străini
vizitează anual acest muzeu.



CFR Cluj a câştigat ediţia 2016 a
Cupei României la fotbal



CFR Cluj a câştigat ediţia a 78-a a Cupei României la
fotbal, marţi, pe Arena Naţională din Bucureşti, după ce a învins-o pe Dinamo
Bucureşti cu scorul de 5-4 la loviturile de departajare. CFR şi-a trecut în palmares a patra cupă,
în timp ce Dinamo rămâne cu 13
astfel de trofee. Meciul a avut o semnificaţie aparte pentru Dinamo, în
condiţiile în care, recent, fostul său jucător camerunez Patrick Ekeng şi-a
pierdut viaţa pe gazon, din cauza unor probleme cardiace. Cupa României este al
doilea trofeu decernat în acest sezon, după ce Astra Giurgiu a câştigat titlul
de campioană.

Retrospectiva săptămânii 16 – 22.02.2025
Eveniment Top sâmbătă, 22 februarie 2025

Retrospectiva săptămânii 16 – 22.02.2025

Reuniunea anuală a șefilor misiunilor diplomatice acreditați la București România își păstrează direcţiile principale ale politicii...

Retrospectiva săptămânii 16 – 22.02.2025
Retrospectiva săptămânii 09 – 15.02.2025
Eveniment Top sâmbătă, 15 februarie 2025

Retrospectiva săptămânii 09 – 15.02.2025

100 de zile cu Ilie Bolojan, după 10 ani cu Klaus Iohannis Klaus Iohannis şi-a încheiat, miercuri, al doilea și ultimul mandat de preşedinte al...

Retrospectiva săptămânii 09 – 15.02.2025
Retrospectiva săptămânii 02-08.02.2025
Eveniment Top sâmbătă, 08 februarie 2025

Retrospectiva săptămânii 02-08.02.2025

Bugetul pe anul în curs, aprobat Bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale au fost votate, la mijlocul săptămânii, în Parlamentul de la...

Retrospectiva săptămânii 02-08.02.2025
Retrospectiva săptămânii 26.01-01.02.2025
Eveniment Top sâmbătă, 01 februarie 2025

Retrospectiva săptămânii 26.01-01.02.2025

Calendarul alegerilor prezidențiale din România Guvernul de coalitie PSD-PNL-UDMR de la București a adoptat calendarul alegerilor prezidenţiale....

Retrospectiva săptămânii 26.01-01.02.2025
Eveniment Top sâmbătă, 25 ianuarie 2025

Retrospectiva săptămânii 19-25.01.2025

Planul României pentru reducerea deficitului bugetar a fost aprobat, marți, de miniştrii europeni de Finanţe, împreună cu cele ale altor...

Retrospectiva săptămânii 19-25.01.2025
Eveniment Top sâmbătă, 18 ianuarie 2025

Retrospectiva săptămânii – 12.01 – 18.01.2025

Alegeri prezidenţiale bis Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 4 mai, iar turul doi pe 18 mai – a stabilit, joi, Guvernul de...

Retrospectiva săptămânii – 12.01 – 18.01.2025
Eveniment Top sâmbătă, 11 ianuarie 2025

Retrospectiva săptămânii 05-11.01.2025

Calendarul noilor alegeri prezidențiale din România Formațiunile politice care alcătuiesc coaliția aflată la guvernare în România împreună...

Retrospectiva săptămânii 05-11.01.2025
Eveniment Top sâmbătă, 04 ianuarie 2025

Retrospectiva evenimentelor interne

Maraton electoral abandonat înainte de finiş 2024 se anunţa, din start, un an politic complicat, cu alegeri de toate tipurile, locale,...

Retrospectiva evenimentelor interne

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company