Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 10.12.2017 – 16.12.2017

Regele Mihai I, condus pe ultimul drum/ Camera Deputaţilor a adoptat legile Justiţiei/ Bugetul României a ajuns în Parlament

Retrospectiva săptămânii 10.12.2017 – 16.12.2017
Retrospectiva săptămânii 10.12.2017 – 16.12.2017

, 16.12.2017, 06:05

Regele Mihai I, condus pe ultimul drum


Regele Mihai I al României a revenit, miercuri, definitiv în ţara pe care a iubit-o până la moarte. Ajuns monarh la nici 6 ani, cu o viaţă ce se anunţa poleită cu aur, cel de-al patrulea Suveran al României a avut, însă, parte de un destin de un imens tragism. Obligat de comunişti să abdice în 1947, el a luat calea exilului, reîntorcându-se în Patria-mamă, nu fără turbulenţe, abia după Revoluţia din 1989. Monarhul detronat a lucrat printre străini, şi-a făcut familie printre străini şi nicio clipă nu a uitat că este un străin, într-o ţară străină.



Odată cu ultimul drum al Regelui din Elveţia, unde se stabilise şi unde a murit la 96 de ani, către România, a luat sfârşit un exil lung cât o viaţă de om. Până sâmbătă 16 decembrie, data funeraliilor de la Curtea de Argeş, necropolă regală din sudul României, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mihai I a fost depus în Sala Tronului a Palatului Regal de la Bucureşti, unde românii au putut să îi aducă un ultim omagiu. Deşi, după căderea comunismului, puţine au fost vocile care s-au pronunţat pentru restaurarea monarhiei, oamenii au fost, în aceste ultime zile, uniţi de tristeţea pentru Regele pierdut.



Numărul impresionant de mare al românilor de rând care au dorit să se reculeagă în faţa catafalcului a determinat familia regală să modifice substanţial programul anunţat iniţial, astfel încât toţi cei care au stat ore în şir la coadă să îşi poată lua adio. În exterior, pe gardul Palatului Regal au fost lăsate flori, coroane, lumânări, candele şi mesaje de preţuire faţă de Regele Mihai I. “Dumnezeu i-a dat atât de multe zile, dar nu a apucat să fie respectat şi să facă, de fapt, ce a fost menit să facă, pentru că şi-a iubit poporul.


Am plâns când a abdicat. Eram copil, aveam 11 ani, când a abdicat. Îmi amintesc, şi să ştiţi că nu exagerez, că am scris pe bucaţi de hârtie . “Este un moment în care îţi respecţi istoria.



Miercuri, înainte de a fi adus la Bucureşti, Regele defunct a poposit, pentru ultima dată, şi în locul unde s-a născut şi a copilărit – la Castelul Peleş de la Sinaia, din Carpaţii Meridionali. Acolo şi-au luat rămas bun de la el oficialii de cel mai înalt rang din România şi Republica Moldova românofonă vecină, reprezentanţi ai instituţiilor statului şi diplomaţi.



Evocând personalitatea fostului Suveran, fondatorul Institutului pentru Memoria Exilului Românesc, Dinu Zamfirescu, a declarat pentru Radio România: “Pierdem un erou român, pierdem un om care a fost un exemplu de demnitate şi personală, şi regală. Cred că România are nevoie de oameni de acest gen şi, cu toată tristeţea, trebuie să vă spun că, în momentul de faţă, nu prea găsim asemenea persoană în ţara noastră. De câte ori l-am văzut în străinătate, întotdeauna era interesat de ceea ce se întâmplă în România, ce fac românii. El resimţea o responsabilitate pentru ţară şi întreba ce ar putea să facă pentru România.


Timp de trei zile, de joi până sâmbătă, în România a fost decretat doliu naţional. Drapelele au fost coborâte în bernă, iar posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură şi-au adaptat programele.



Camera Deputaţilor a adoptat legile Justiţiei


Moartea regelui Mihai I a trecut, pentru câteva zile, în surdină imensul scandal de pe scena politică românească generat de modificarea legilor Justiţiei. Chiar şi aşa, plenul Camerei Deputaţilor de la Bucureşti a adoptat, după dezbateri-maraton aprinse, proiectele coaliţiei la putere PSD-ALDE de modificare a legilor privind organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Proiectul de lege privind organizarea judiciară prevede, între altele, înfiinţarea unei secţii de investigare a procurorilor şi judecătorilor şi posibilitatea ca soluţiile adoptate de procurori să poată fi infirmate de superiorul ierarhic, în cazul în care acesta le consideră ilegale sau netemeinice. Opoziţia susţine, însă, că viitoarea secţie de investigare este un instrument de presiune la adresa procurorilor şi magistraţilor. Cel de-al doilea proiect de lege, cel referitor la CSM, prevede că Inspecţia Judiciară va rămâne în cadrul instituţiei şi nu va deveni autonomă, aşa cum propusese, iniţial, majoritatea PSD-ALDE.




Cele două acte normative mai au nevoie de girul Senatului, în calitate de for decizional. Acolo se află, deja, în procedură de urgenţă, proiectul privind statutul magistraţilor, în care, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, se introduce controlul ierarhic superior, inclusiv din partea ministrului Justiţiei, asupra procurorilor. De la Bruxelles, de la Consiliul European de iarnă, preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a declarat, din nou, sceptic faţă de modificarea legilor Justiţiei: Din capul locului, mi-am exprimat scepticismul în privinţa acestor modificări, care mie mi se par prea ample şi făcute cu prea mare viteză. Nu pot decât să recomand Parlamentului să abordeze cu maximă răspundere aceste modificări legislative, fiindcă ele vor avea efecte pe termen lung.




Bugetul României a ajuns în Parlament


Tot în săptămâna care se încheie, proiectul de buget al României pe 2018 a ajuns pentru dezbateri şi adoptare în Parlament. La baza calculelor Guvernului stau o creştere economică de 5,5%, o inflaţie medie anuală de 3,1%, un deficit bugetar de sub 3 procente din Produsul Intern Brut şi un câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei, echivalentul a aproximativ 570 de euro. Bugetul, aşa cum a fost el schiţat de Executiv, prevede fonduri mai mari pentru domeniile care au foarte mare nevoie de susţinere: Sănătatea, Educaţia şi investiţiile. Guvernul a prevăzut resurse şi pentru creşterea salariului minim şi pentru majorarea pensiilor. Contestată de opoziţie, care spune că veniturile ar fi supraevaluate, construcţia bugetară ar urma să primească votul Parlamentului pe 21 decembrie.

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment Top sâmbătă, 21 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024

Rating Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ în ceea ce priveşte...

Retrospectiva săptămânii 15.12 – 21.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 14 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024

În sfârşit, în Schengen Vestea bună a săptămânii, aşteptată şi confirmată, oficial, joi, a fost acceptarea deplină a României, alături...

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 07 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea...

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024
The Week in Review
Eveniment Top sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024

Alegeri cu surprize și scandal Organizarea, în România, într-un singur an, a tuturor tipurilor de alegeri – prezidențiale, parlamentare,...

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024

Românii își aleg noul președinte Prima secţie de vot din străinătate pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale din România s-a...

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Vizita premierului român la Londra Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit,...

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024

Președintele Klaus Iohannis, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta   Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este doar un...

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company