Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Sumar: Vizita premierului român la Londra/ Audieri ale celor propuşi comisari europeni/ Evaluări ale BNR/ F35 pentru România şi un avertisment al şefului Armatei/ Despre votul românilor în străinătate

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

, 16.11.2024, 11:00

Vizita premierului român la Londra

Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit, prima a unui şef de guvern de la Bucureşti în ultimii 17 ani. Discuţiile cu omologul său britanic, Keir Starmer, s-au axat pe proiectele economice, energetice şi de securitate comune. Starmer a transmis un mesaj pentru România şi pentru celelalte state europene, mai ales pentru ţările din flancul estic, anume acela că Marea Britanie îşi doreşte să coopereze mai mult cu aceste state în sectorul apărării, adică să trimită militari care să-i ajute şi care să se antreneze împreună cu militarii din ţările din flancul estic, într-un context de securitate complicat şi cu o Rusie tot mai agresivă. România şi Regatul Unit au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării, în virtutea căruia britanicii vor contribui la Centrul Regional de Instruire Maritimă din România, destinat pregătirii militarilor ucraineni. Şeful guvernului român a participat şi la Forumul economic româno-britanic, s-a întâlnit cu Lordul Primar al Londrei, sir Alastair King, şi cu speaker-ul Camerei Comunelor, Sir Lindsey Hoyle. Lordul primar al Londrei a transmis că britanicii vor să lucreze şi să facă tranzacţii cu românii şi vor să pregătească mai multe domenii pentru colaborare.

Audieri ale celor propuşi comisari europeni

La Bruxelles a avut loc audierea Roxanei Mînzatu, propusă de România pentru un post de vicepreşedinte executiv care să coordoneze politicile din domeniile social şi al educaţiei. Roxana Mînzatu consideră că Uniunea Europeană are modelul social cel mai echilibrat şi performant din lume, însă acest lucru nu înseamnă că acest mecanism nu are hibele sale, iar unele chiar se adâncesc. Ea promite că va discuta în primul an cu toţi actorii sociali din toate statele membre, de la guverne şi sindicate până la organizaţii de tineret şi cetăţeni simpli. Roxana Mînzatu afirmă că mandatul său se va axa pe trei piloni: pregătire profesională, locuri de muncă de calitate şi justiţie socială.

Evaluări ale BNR

Veşti nu prea grozave au venit din economie: aceasta a stagnat în trimestrul trei al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, în timp ce faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, produsul intern brut a scăzut cu 0,2%. În acelaşi timp, rata anuală a inflaţiei a urcat uşor, în octombrie, la 4,67%, de la 4,62% în septembrie. De altfel, Banca Naţională a României a majorat prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 4,9%, de la 4% cât estima în august. Guvernatorul Mugur Isărescu a subliniat că modul în care se va face corecţia fiscal-bugetară în vederea reducerii deficitelor va influenţa şi evoluţia inflaţiei. Reducerea deficitelor, a insistat Isărescu, înseamnă adaptarea consumului intern la nivelul producţiei din România. El a spus că BNR aşteaptă de la viitorul guvern un program credibil şi coerent de corecţie macroeconomică, care să fie sprijinit politic şi acceptat social. Mugur Isărescu a punctat faptul că evoluţia preţurilor este marcată de o serie de riscuri şi incertitudini care ţin atât de politica fiscală şi de creşterile salariale, dar şi de factori externi, cum ar fi evoluţiile economiilor europene cu care România derulează majoritatea relaţiilor sale comerciale, dinamica preţului internaţional petrolului în contextul accentuării tensiunilor geopolitice şi modul cum vor evolua conflictele din Ucraina şi din Orientul Mijlociu.

F35 pentru România şi un avertisment al şefului Armatei

Senatul de la Bucureşti a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind achiziţia avioanelor F-35 de la Guvernul Statelor Unite. Documentul reglementează programul prin care România va achiziţiona 32 de avioane de ultimă generaţie F-35, pentru care va plăti 6,5 miliarde de dolari, cea mai scumpă achiziţie din istoria Armatei Române. Sunt incluse motoare, suport logistic, servicii de instruire a piloţilor şi personalului, simulatoare de zbor, precum şi muniţia aer-aer şi aer-sol. Primele avioane F-35 vor ajunge în România după anul 2030. În acelaşi registru, marţi, la aniversarea Statului Major al Apărării, şeful acestuia, generalul Gheorghiţă Vlad, a lansat un semnal de alarmă: indicatorii situaţiei actuale de securitate ne avertizează că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european. El a afirmat că, în disonanţă cu normele dreptului internaţional umanitar, acţiunile Federaţiei Ruse alimentează progresia negativă a potenţialului de ameninţări şi riscuri de securitate. Potrivit generalului, la nivelul regiunii Mării Negre, zonă de interes strategic a NATO, avem o situaţie de criză în domeniul apărării. Armata României, a subliniat Gheorghiţă Vlad, şi-a reconfigurat arhitectura defensivă. Au fost adaptate procedurile, s-a recalibrat capacitatea de reacţie a forţelor şi s-au consolidat structurile destinate serviciului permanent de luptă, poliţiei aeriene şi întăririi vigilenţei. Totodată, s-au îmbunătăţit capabilităţile de cunoaştere a situaţiei şi avertizării timpurii.

Despre votul românilor în străinătate

România se află în plină campanie electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 24 noiembrie, şi pentru alegerile legislative din 1 decembrie. Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au oferit detalii tehnice privind organizarea scrutinelor în străinătate. Cetăţenii români din afara graniţelor vor putea vota în cele 950 de secţii care vor fi organizate pentru ei, un număr record. Aproape 7.000 de cetăţeni au primit plicuri pentru votarea prin corespondenţă, iar aceştia trebuie să-şi trimită opţiunea cel mai târziu cu două zile înainte de începerea votului fizic. Pe 24 noiembre, odată cu votul pentru preşedinte, locuitorii Bucureştiului vor fi chemaţi să răspundă, în cadrul unui referendum convocat de primarul general, la trei întrebări, dintre care două vizează modul de împărţire a banilor între primăria generală şi cele de sector, iar a treia e legată de combaterea consumului de droguri în şcoli.

Retrospectiva săptămânii 09 – 15.02.2025
Eveniment Top sâmbătă, 15 februarie 2025

Retrospectiva săptămânii 09 – 15.02.2025

100 de zile cu Ilie Bolojan, după 10 ani cu Klaus Iohannis Klaus Iohannis şi-a încheiat, miercuri, al doilea și ultimul mandat de preşedinte al...

Retrospectiva săptămânii 09 – 15.02.2025
Retrospectiva săptămânii 02-08.02.2025
Eveniment Top sâmbătă, 08 februarie 2025

Retrospectiva săptămânii 02-08.02.2025

Bugetul pe anul în curs, aprobat Bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale au fost votate, la mijlocul săptămânii, în Parlamentul de la...

Retrospectiva săptămânii 02-08.02.2025
Retrospectiva săptămânii 26.01-01.02.2025
Eveniment Top sâmbătă, 01 februarie 2025

Retrospectiva săptămânii 26.01-01.02.2025

Calendarul alegerilor prezidențiale din România Guvernul de coalitie PSD-PNL-UDMR de la București a adoptat calendarul alegerilor prezidenţiale....

Retrospectiva săptămânii 26.01-01.02.2025
Retrospectiva săptămânii 19-25.01.2025
Eveniment Top sâmbătă, 25 ianuarie 2025

Retrospectiva săptămânii 19-25.01.2025

Planul României pentru reducerea deficitului bugetar a fost aprobat, marți, de miniştrii europeni de Finanţe, împreună cu cele ale altor...

Retrospectiva săptămânii 19-25.01.2025
Eveniment Top sâmbătă, 18 ianuarie 2025

Retrospectiva săptămânii – 12.01 – 18.01.2025

Alegeri prezidenţiale bis Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 4 mai, iar turul doi pe 18 mai – a stabilit, joi, Guvernul de...

Retrospectiva săptămânii – 12.01 – 18.01.2025
Eveniment Top sâmbătă, 11 ianuarie 2025

Retrospectiva săptămânii 05-11.01.2025

Calendarul noilor alegeri prezidențiale din România Formațiunile politice care alcătuiesc coaliția aflată la guvernare în România împreună...

Retrospectiva săptămânii 05-11.01.2025
Eveniment Top sâmbătă, 04 ianuarie 2025

Retrospectiva evenimentelor interne

Maraton electoral abandonat înainte de finiş 2024 se anunţa, din start, un an politic complicat, cu alegeri de toate tipurile, locale,...

Retrospectiva evenimentelor interne
Eveniment Top sâmbătă, 28 decembrie 2024

Retrospectiva externă 2024

Ascensiunea extremei-drepte în Europa Alegerile parlamentare au confirmat, anul acesta, ascensiunea partidelor de dreapta naționaliste sau radicale...

Retrospectiva externă 2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company