Retrospectiva săptămânii 06.04 – 12.04.2025
Decizii și avertismente ale BNR/ România și negocierile comerciale cu SUA/ România – de 21 de ani în NATO/ O nouă etapă în construirea Catedralei Naționale/ Cartea românească acasă și în lume

Roxana Vasile, 12.04.2025, 10:30
Decizii și avertismente ale BNR
Banca Naţională a României a decis, săptămâna aceasta, să menţină rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an. De asemenea, a hotărât să păstreze dobânzile la care se pot împrumuta băncile comerciale de la BNR sau pe care le primesc pentru sumele păstrate în conturile băncii centrale la 7,5, respectiv 5,5 procente pe an. Banca Centrală a atras atenţia că românii se află în faţa unor incertitudini şi riscuri crescute care au la bază, între altele, inflaţia, politica națională fiscală şi de venituri, condiţiile de pe piaţa muncii, dar şi evoluţiile din mediul extern, pe fondul prelungirii războiului din Ucraina şi al situaţiei din Orientul Mijlociu. La acestea se adaugă politica comercială a administraţiei americane şi măsurile adoptate ca răspuns de către alte state, de natură să afecteze mersul economiei globale şi al comerţului internaţional. Specialiștii în domeniu nu exclud, de altfel, posibilitatea unei recesiuni în 2025. Or, în opinia lor, absorbţia fondurilor europene, în principal a celor din PNRR, ar putea contrabalansa, cel puţin parţial, efectele negative ale conflictelor geopolitice. Cum atractivitatea României pentru investitori și dinamica investiţiilor străine în România sunt în încetinire, ajungând, în prezent, la un nivel apropiat de cel din perioada pandemiei, tot săptămâna aceasta, președintele interimar al țării, Ilie Bolojan, a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Consiliului Investitorilor Străini. Aceștia au cerut predictibilitate, transparenţă şi claritate legislativă.
România și negocierile comerciale cu SUA
Pieţele bursiere, inclusiv din România, și-au revenit după ce preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că suspendă pentru trei luni, pentru majoritatea partenerilor comerciali, aşa-numitele taxe vamale reciproce și că o menţine doar pe cea de 10% la aproape toate importurile. Excepţie face China, pentru care taxele americane au ajuns la 145%. În ultimele zile, bursele avuseseră scăderi semnificative din cauza temerilor că războiul comercial declanşat de SUA la scară largă va duce la intrarea în recesiune a economiei mondiale. Bucureștiul a anunțat că susţine negocierile Uniunii Europene cu Statele Unite, pentru a se ajunge la o soluţie care să limiteze efectele creşterii tarifelor vamale. Potrivit preşedintelui interimar Ilie Bolojan, estimările arată, însă, că economia națională nu ar fi afectată semnificativ, pentru că nu are o componentă importantă de export către SUA. Totuși, în context, dinamica Produsului Intern Brut al României s-a modificat. Institutul Naţional de Statistică a revizuit în scădere estimările de creştere economică din trimestrele 1, 3 şi 4 din 2024. Nici pentru 2025 semnele nu sunt foarte încurajatoare, economiștii estimând, în cel mai bun caz, o creştere de 0,5%.
România – de 21 de ani în NATO
Începând din 2004, an în care a aderat la Alianța Nord-Atlantică, România sărbătorește în prima duminică a lunii aprilie Ziua NATO. Anul acesta, Mnisterul de Externe a amintit că aderarea a început cu invitaţia din cadrul summitului de la Praga din 2002 şi a devenit efectivă prin obţinerea calităţii de membru la summitul de la Istanbul, în 2004. NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României în a-şi respecta obligaţiile în cadrul Alianţei este neclintit – a spus, într-un mesaj, preşedintele interimar Ilie Bolojan. El a adăugat că Bucureștiul şi-a respectat angajamentul pe care și l-a asumat şi a majorat bugetul destinat Apărării la peste 2% din PIB, iar, în viitor, vizează să crească gradual această contribuţie, în condiţii de echilibru bugetar şi cu sprijinul instrumentelor europene. De Ziua NATO, și ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a evidenţiat importanţa aderării la Alianța Nord-Atlantică, ce a adus României cele mai solide garanţii de securitate.
O nouă etapă în construirea Catedralei Naționale
Marţi a fost sfințită și montată crucea pe turla principală – Pantocrator – a Catedralei ortodoxe monumentale în construcție la Bucureşti. Cu o înălțime de 7 metri și o greutate de circa 7 tone, crucea a fost aşezată cu ajutorul unei macarale de mare tonaj. Acum, Catedrala Naţională are înălțimea maximă de 127 metri, ceea ce o face unul din cele mai înalte lăcașuri de cult din Europa. Catedrala va fi sfințită pe 26 octombrie, în contextul în care, anul acesta se împlinesc 140 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a devenit Autocefală și 100 de ani de când a fost ridicată la rang de Patriarhie. Să mai spunem că românii se pregătesc de sărbătoarea Învierii Domnului, care, anul acesta, este marcată pe 20 aprilie atât de ortodocșii majoritari, cât și de catolici. Duminică, de sărbătoarea Floriilor, care amintește de intrarea triumfătoare a lui Iisus Hristos în Ierusalim și care precede Săptămâna Patimilor, în toată țara vor avea loc procesiuni stradale la care iau parte un număr impresionant de credincioși.
Cartea românească acasă și în lume
România este prezentă cu un stand impozant, la acest final de săptămână, de vineri până duminică, la Festivalul de Carte de la Paris, cel mai mare eveniment literar al anului în Hexagon. Standul României, organizat de ICR în colaborare cu Ambasadele României şi Republicii Moldova în Franţa, invită publicul la o călătorie în literatura română de ieri şi de azi. Cartea este la mare onoare și în țară, la Cluj-Napoca, unde, săptămâna aceasta, a poposit Caravana Gaudeamus Radio România. Edituri din ţară şi străinătate le-au pregătit celor interesaţi întâlniri cu scriitori, lansări de carte, dar şi proiecte speciale dedicate excelenţei în educaţie. Piaţa de carte în România a ajuns, anul trecut, la 120 de milioane de euro, iar acest fapt este datorat şi organizării unor evenimente precum Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, care suplineşte numărul tot mai mic al librăriilor şi distribuţia ineficientă de carte.