Precizări de presă privind un cetățean român care se află în custodia autorităților libiene
MAE precizează că, din dispoziția ministrului de externe Bogdan Aurescu, au fost dispuse în regim de urgență măsuri specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru soluționarea rapidă a situației cetățeanului român aflat în Libia
România Internațional, 15.04.2023, 10:10
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, au fost dispuse în regim de urgență măsuri specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru soluționarea rapidă a situației cetățeanului român aflat în custodia autorităților libiene, de îndată ce situația acestuia a fost cunoscută de autoritățile române.
MAE menționează că, în conformitate cu datele obținute prin intermediul Ambasadei României în Libia (relocată în Tunisia) și al conducerii misiunii EUBAM (EU Border Assistance Mission) din Libia în serviciul căreia se află cetățeanul român ca angajat al unei companii de securitate private care asigură protecția personalului misiunii EUBAM, nu este răpit, ci se află în custodia autorităților libiene.
MAE precizează că Ambasada României în Libia (relocată la Tunis) se află în contact permanent cu autoritățile libiene, precum și cu reprezentanții misiunii EUBAM și Delegația UE la Tripoli și efectuează toate demersurile necesare pentru clarificarea situației cetățeanului român și eliberarea sa.
MAE reamintește că, în conformitate cu Alerta de călătorie în vigoare pentru Libia (https://www.mae.ro/travel-alerts/2897), se recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice fel de călătorie în Libia, iar celor care se află încă pe teritoriul libian să părăsească imediat această ţară