Intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen este, din nou, pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, săptămâna viitoare, la penultima reuniune din acest an.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut sâmbătă, la Paris, o intervenţie în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Sommet-ului Francofoniei.
România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, a anunţat ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, pe o rețea de socializare.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va înfrunta, la 1 octombrie, pe australianca Arina Rodionova în prima rundă a turneului WTA 125 de la Hong Kong.
MAI a întreprins o serie de demersuri pentru ca România să fie inclusă în Programul Visa Waiver, cel prin care cetățenii români nu mai trebuie să solicite viză pentru călătoriile în SUA.
Luminiţa Odobescu a prezentat experienţa României în ceea ce priveşte promovarea egalităţii de şanse, combaterea discriminării şi stereotipurilor, la o reuniune organizată în Canada.
Negociatorul şef pentru bugetul Uniunii Europene, Siegfried Mureşan, a anunţat că va cere ca bugetul multianual să fie mai flexibil, astfel încât să se poată acţiona mai rapid în caz de calamităţi, precum inundaţiile din România.
Alpin Film Festival 2024 are loc în perioada 17 - 22 septembrie.
Centru Anticriză din Republica Moldova rămâne activ și în următoarele zile, după inundațiile din ultimele două zile care au afectat zeci de localități, inclusiv capitala Chișinău.
Ploile abundente aduse de ciclonul Boris au afectat şi Republica Moldova.
Ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, a participat în perioada 8 - 10 septembrie, la Reuniunea Informală a Miniştrilor agriculturii din statele membre UE, desfăşurată la Budapesta, eveniment organizat de Preşedinţia ungară a Consiliului UE.
"Anul nou care n-a fost", filmul românesc regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, a fost desemnat cel mai bun film la secţiunea Orizzonti în cadrul celei de-a 81-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.
Peste 100 de aeronave civile şi militare și peste 150 de piloți și parașutiști din 13 țări au participat la cea de-a XIV-a ediţie a celui mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS).
Concursul "Eu şi România", organizat în contextul Zilei Limbii Române, are ca scop consolidarea conştiinței artistice şi identităţii tinerilor români şi a îndrumătorilor lor şi încurajarea activităţi similare în comunităţile istorice şi în diaspora.
România s-a calificat la Campionatul Mondial de volei masculin din 2025, care se va desfăşura în Filipine, între 12 şi 28 septembrie, a anunţat Federaţia Română de Volei.