Festivalul de Film Evreiesc începe duminică seara, la Bucureşti. Ajuns la a 13-a ediție, Festivalul reprezintă una dintre cele mai importante manifestări din România dedicate filmului și culturii evreiești.
IGPF: 93.560 persoane, dintre care 9.484 de ucraineni au intrat, sâmbătă, în România.
Săptămâna Filmului Maghiar începe, duminică, la Bucureşti. Evenimentul a ajuns la cea de-a XVII-a ediţie. Până pe 19 noiembrie vor fi prezentate 26 de filme.
Echipa feminină de tenis a României a învins, sâmbătă, formaţia Serbiei cu scorul de 4-0, în play-off-ul pentru Grupa Mondială a competiţiei Billie Jean King Cup, după victoria din meciul de dublu.
În România este marcată, astăzi, 11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, vineri seară, că punctul de frontieră Rafah a rămas închis astăzi, iar evacuarea românilor din Fâşia Gaza se va face după redeschiderea acestuia.
MAE: Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe, a fost ales judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU, fiind primul român care primește această funcție.
11 iulie va fi sărbătorită, anual, ca ziua prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional.
Klaus Iohannis: Varianta cea mai bună este, de departe, ca România şi Bulgaria să intre împreună în Spaţiul Schengen
MApN: Cinci aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Regale Olandeze au aterizat marți, 7 noiembrie, în Baza 86 Aeriană Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță din Fetești
Ministrul roman al afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a avut o convorbire telefonică cu omologul său egiptean, Sameh Shoukri, despre situaţia cetăţenilor români din Gaza care au solicitat sprijin în vederea evacuării.
Astăzi, cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la urne pentru a-și alege primarii și consilierii locali.
Ministerul de Externe este pregătit să asigure sprijin consular necesar tuturor românilor care vor să plece din Gaza.
Conform IGPF, în data de 3.11.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 190.850 de persoane, cetățeni români și străini
Teatrul Național Radiofonic a lansat, pe www.eteatru.ro, o nouă colecţie de spectacole sonore, alcătuită cu prilejul aniversării, la 1 noiembrie, a 95 de ani de Radio România.