Natalia Intotero participă, luni şi marţi, la Reuniunea informală a miniştrilor Culturii din UE
Ministrul român al Culturii, Natalia Intotero, participă, luni şi marţi, la Reuniunea informală a miniştrilor Culturii din Uniunea Europeană de la Varşovia

Leyla Cheamil, 06.04.2025, 15:00
Ministrul roman al Culturii, Natalia Intotero, participă, luni şi marţi, la Reuniunea informală a miniştrilor Culturii din Uniunea Europeană de la Varşovia, care are temă principală rolul culturii în consolidarea identităţii europene.
Conform unui comunicat de presă al ministerului, Natalia Intotero va pleda pentru promovarea culturii nu doar ca vector de identitate, ci şi ca instrument de rezilienţă şi coeziune socială, într-o Europă afectată de crize multiple.
Reuniunea de la Varşovia subliniază importanţa cooperării europene în domeniul culturii şi angajamentul României de a contribui activ la conturarea viitorului politicilor culturale la nivel european, menţionează sursa citată.