Alegeri SUA 2020
UPDATE Cursă strânsă pentru preşedinţia Statelor Unite
Florenta Zaharescu, 04.11.2020, 08:55
Rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite este încă incert, acesta fiind dependent de câteva state unde rezultatele ar putea să nu fie cunoscute pentru următoarele câteva zile, transmite BBC citat de Rador.
Preşedintele Trump a declarat că, în ceea ce îl priveşte, el a câştigat alegerile şi orice încercare de a contesta această victorie va fi adusă înaintea Curţii Supreme. El nu a prezentat nicio dovadă pentru această afirmaţie.
Aceasta este o fraudă majoră la adresa naţiunii noastre. Dorim ca legea să fie folosită corespunzător. Aşa că vom merge la Curtea Supremă a Statelor Unite. Dorim oprirea voturilor. Nu vrem să găsească voturi la 4 dimineaţa şi să le pună pe listă. Bine? Este un moment foarte trist. Pentru mine este un moment foarte trist şi vom câştiga. În ceea ce mă priveşte, am câştigat deja, a declarat Donald Trump.
Trump şi-a proclamat victoria în Florida, Ohio şi Texas şi a estimat noi succese în Georgia şi Carolina de Nord. De asemenea a sugerat că va câştiga în Pennsylvania.
Joe Biden ar putea încă să câştige Arizona şi state esenţiale ca Wisconsin şi Michigan.
Biden a afirmat că încă mai crede că: este pe drumul spre victorie şi că alegerile nu se încheie până când toate voturile nu vor fi numărate.
Joe Biden: Am putea afla rezultatele cel mai devreme mâine dimineaţă. Dar s-ar putea să dureze puţin mai mult, după cum am spus de la început. Nu este de competenţa mea sau a lui Donald Trump să declarăm câştigătorul acestor alegeri. Este decizia poporului american. Dar eu sunt optimist în ce priveşte rezultatul.
Bătălia decisivă va fi în trei state americane: Michigan, Wisconsin și Pennsylvania. Toate cele trei state îi vor aduce câștigătorului 46 de voturi și în acel moment vom cunoaşte numele noului președinte american.
La acest scrutin, peste 100 de milioane de americani au votat anticipat din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce înseamnă că o întârziere în numărarea tuturor voturilor este foarte probabilă.
–––––––-
UPDATE: Ultimele secții de vot s-au închis în Alaska, fapt ce pune capăt zilei electorale din SUA, într-un scrutin foarte strâns, iar câștigătorul urmează să fie stabilit în următoarele ore sau zile pe măsură ce voturile continuă să fie numărate în multe state competitive.
Alaska, unde sunt două fusuri orare, este ultimul stat în care se închid circumscripţiile electorale şi este de aşteptat ca cei trei mari electori alocaţi acestui stat să-i revină preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.
La alegerile din 2016, preşedintele Trump s-a proclamat învingător în acest stat cu doar 44.000 de voturi.
–––––
UPDATE: Donald Trump câștigă statul Montana. Scorul în colegiul electoral este de 220 (Biden) la 213 (Trump)
UPDATE: Joe Biden câștigă districtul 2 al statului Nebraska și un vot electoral. Scorul în colegiul electoral este de 220 (Biden) la 209 (Trump). Câștigătorul alegerilor ar putea să fie condiționat de victoria în Wisconsin, Michigan și Pennsylvania.
Pentru câștigarea alegerilor sunt necesare 270 de voturi în Colegiul Electoral al SUA.
Câștigătorul alegerilor ar putea să fie condiționat de victoria în Wisconsin, Michigan și Pennsylvania.
––––––––
Donald Trump, a câştigat în statul-cheie Texas, bastion republican şi al doilea stat în privinţa numărului de mari electori, astfel că avansul democratului Joe Biden a fost redus, relatează Fox News şi NBC News, preluate de AFP şi DPA.
Cei 38 de mari electori obţinuţi în Texas reprezintă o victorie-cheie pentru Trump.
Republicanul a ajuns la un total de cel puţin 213 mari electori, comparativ cu 237 pentru democrat, potrivit DPA.
Democraţii au încercat să iasă învingători în Texas, un bastion republican, datorită populaţiei latino-americane tot mai numeroase.
În Statele Unite se desfăşoară alegerile prezidenţiale, cursa electorală fiind strânsă în unele dintre statele decisive.
În toate cele 50 de state americane și în capitala federală Washington D.C., însă având în vedere legile electorale diferite privind votul prin corespondență, numărarea voturilor și închiderea urnelor, ele vor raporta diferit rezultatele. Spre exemplu, este de așteptat ca rezultatul votului să fie aflat rapid în state precum Florida sau Georgia, însă numărătoarea în California ar putea dura și 2 săptămâni.
Sursa: Agerpres