80.809 de persoane au fost imunizate anti-COVID în ultimele 24 de ore
Comitetul naţional pentru imunizarea anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 80.809 de doze de vaccin.
Florenta Zaharescu, 26.04.2021, 18:28
80.809 persoane au fost imunizate anti-COVID în ultimele 24 de ore, potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, care ține evidența vaccinărilor.
Conform CNCAV, 62.037 de persoane au fost vaccinate cu Pfizer, 9.179 cu Moderna şi 9.593 cu AstraZeneca
Dintre persoanele vaccinate, 54.680 au fost vaccinate cu prima doză şi 26.129 de persoane au primit a doua doză (rapelul).
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 38 de reacţii adverse, 3 de tip local şi 35 de tip general.
Până în prezent, de la începutul campaniei de vaccinare (27 decembrie 2020) au fost administrate 4.913.012, la un număr de 3.092.378 persoane din care: 1.271.744 persoane vaccinate cu 1 doză şi 1.820.634 persoane vaccinate cu 2 doze.
Numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 13.705 reacții comune și minore.
CNCAV menționează că 150 reacții adverse sunt în curs de investigare.
Sursa: Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV)