Credincioşi din întreaga lume s-au adunat, sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, la impresionantul pelerinaj de Rusaliile Catolice
Numeroase grupuri de pelerini din toată lumea participă, sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, la procesiunea de Rusaliile Catolice.

Mariana Chiriță, 18.05.2024, 10:30
Numeroase grupuri de pelerini din toată lumea participă, astăzi, la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, la procesiunea de Rusaliile Catolice. Unii dintre credincioşii care vin la pelerinaj se opresc mai întâi la catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc, iar alţii stau toată noaptea în lăcaşul de cult şi se roagă la statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.
Cele mai mari manifestări religioase sunt pelerinajul de la Catedrala Franciscană din municipiul Ciuc, (procesiunea fiind considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est), şi activităţile de pe Dealul Şumuleul Mic, din judeţul Harghita, dar şi manifestările din localitatea Ghimeş-Făget, din judeţul Bacău. Catedrala Franciscană a fost vizitată de Papa Francisc, în 2019, prilej cu care a fost scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial. Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria.
În fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume vin în pelerinaj la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc şi participă la slujba în aer liber care se oficiază de la un altar situat în şaua dintre Şumuleul Mare şi Şumuleul Mic.
Mulţi dintre pelerini s-au oprit la biserica franciscană şi s-au rugat la statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în centrul acestui pelerinaj. Unii dintre credincioşi au parcurs drumul abrupt denumit „Drumul Crucii”, care începe la câteva sute de metri de catedrala franciscană şi pe care se află 14 cruci simbolizând locurile unde Iisus s-a oprit pe Golgota.
Circulaţia pe mai multe străzi din municipiu aflate în apropierea locului de desfăşurare a procesiunii a fost interzisă încă de vineri după-amiază, pentru ca pelerinii să poată merge liniştiţi către dealul Şumuleu.
Ministerul de Interne anunţă că îşi va suplimenta efectivele pentru a asigura deplasarea acestora în siguranţă.
Poliţiştii vor avea în atenţie şi menţinerea siguranţei traficului feroviar, având în vedere că, similar anilor precedenţi, căile ferate ungare asigură pentru pelerinii din străinătate două garnituri de tren speciale.
În punctele de trecere situate la frontiera cu Ungaria, precum şi pe aeroporturile Timişoara, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Sibiu şi Bacău se vor dispune măsurile necesare pentru fluidizarea traficului de călători.În situația în care traficul de persoane/vehicule prin punctele de trecere a frontierei va fi îngreunat, se vor dispune măsuri de suplimentare a efectivelor.
Autoritățile de frontieră din Ungaria au informat că în zilele de 19 și 20 mai, circulația automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricționată pe teritoriul țării vecine, zilnic în intervalul orar 07.00 – 23.00. Restricțiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile ori supuse unui anumit regim de temperatură.
Traficul de călători și autoturisme se va desfășura în condiții normale.
Sute de jandarmi, poliţişti şi pompieri, precum şi zeci de echipaje de ambulanţă, dar şi salvamontişti şi voluntari de Cruce Roşie sunt mobilizaţi pentru buna desfăşurare a evenimentului, în zonă fiind amplasate mai multe puncte de acordare a asistenţei medicale de urgenţă celor care au probleme de sănătate.