69.093 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore
69.093 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore, în România.
România Internațional, 30.05.2021, 18:33
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, duminică, faptul că peste 69.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, fiind raportate 26 de reacţii adverse. Alte 144 de reacţii sunt în curs de investigare.
Potrivit CNCAV, 69.093 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 58.673 de persoane au primit serul Pfizer, 1.334 pe cel de la Moderna, 4.186 pe cel de la AstraZeneca şi 4.900 pe cel de la Johnson & Johnson.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns astfel la 4.299.481. Cele mai multe dintre acestea s-au vaccinat cu Pfizer – 3.400.931, alte 354.673 au fost vaccinate cu serul Moderna, 431.106 cu cel produs de AstraZeneca şi 112.771 pe cel produs de Johnson & Johnson.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate 26 de reacţii adverse: 17 la vaccinul Pfizer, şase la Moderna, trei la Johnson & Johnson. Nu a fost înregistrată nicio reacţie la persoanele vaccinate cu AstraZeneca.
144 reacţii adverse sunt în curs de investigare.