101.662 de persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore
Comitetul naţional pentru imunizarea anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 101.662 de doze de vaccin.
Florenta Zaharescu, 16.05.2021, 18:04
101.662 de persoane au fost imunizate anti-COVID în ultimele 24 de ore, potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, care ține evidența vaccinărilor.
Conform CNCAV, 86.914 de persoane au fost vaccinate cu Pfizer, 5.585 cu Moderna, 7.693 cu AstraZeneca şi 1.470 cu Johnson&Johnson.
Dintre persoanele vaccinate, 42.432 au fost vaccinate cu prima doză şi 59.230 de persoane au primit a doua doză (rapelul).
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 49 de reacţii adverse, 9 de tip local şi 40 de tip general.
Până în prezent, de la începutul campaniei de vaccinare, 27 decembrie 2020, au fost administrate 6.740.080 de doze, la un număr de 3.928.681 persoane din care: 1.117.282 persoane vaccinate cu o doză şi 2.811.399 persoane vaccinate cu două doze.
Numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 15.298 reacții comune și minore.
Potrivit CNCAV, 152 reacții adverse sunt în curs de investigare.
În plus, România va primi, luni, o nouă tranşă de vaccin anti-COVID-19, de 697.320 doze, de la compania Pfizer BioNTech – a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva COVID-19. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Bucureşti-Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Sursa: Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV)