Spania – Cod portocaliu de ploi în provinciile Sevilla și Cordoba
MAE informează că în Regatul Spaniei, Comunitatea Autonomă Andaluzia, provinciile Sevilla şi Cordoba, AEMET a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă şi a emis un cod portocaliu de ploi şi intensificări ale vântului.
România Internațional, 14.09.2019, 18:28
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, Comunitatea Autonomă Andaluzia, provinciile Sevilla şi Cordoba, că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă şi a emis un cod portocaliu de ploi şi intensificări ale vântului, începând cu ziua de sâmbătă.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
În cazul unei situații cu caracter de urgenţă, cetățenii români au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al oficiului consular al României la Sevilla: +34648212169.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/ES-Spania.html, http://sevilla.mae.ro/contact, www.mae.ro şi reaminteşte aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.