Republica Elenă – Grevă generală în transportul public pentru 28 noiembrie 2018
Confederația Generală a Lucrătorilor din Republica Elenă (GSEE) și Federația Navală Panelenă (PNO) au anunțat,la data de 28 noiembrie 2018, declanșarea unei greve generale, de 24 de ore, la care vor participa și lucrătorii din transportul în comun.
România Internațional, 28.11.2018, 12:35
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, la data de 28 noiembrie 2018, Confederația Generală a Lucrătorilor din Republica Elenă (GSEE) și Federația Navală Panelenă (PNO) au anunțat declanșarea unei greve generale, de 24 de ore, la care vor participa și lucrătorii din transportul în comun. Pe cale de consecință, feriboturile vor rămâne în porturi, transportul în comun (inclusiv legătura cu aeroportul internațional Atena) se asigură doar în intervalul orar 09:00 – 21:00, iar metroul nu va circula în intervalul orar 00:00 – 24:00.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 și cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, în cazul unei situații cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro și aminteşte aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.