Ministerul român de Externe îşi menţine recomandarea ca cetăţenii români, inclusiv reprezentanţii mass-media, să părăsească imediat teritoriul peninsulei Crimeea, precum şi regiunile Doneţk şi Lugansk.
Compania aeriană Aer Lingus îşi suspendă zborurile din 30 mai, din cauza grevei însoţitorilor de zbor.
Cele două state vecine au raportat mai multe cazuri de îmbolnăvire în ultimele zile.
Din cauza intensificării mişcărilor de stradă, pro şi anti guvernamentale, armata Regală a declarat, luni, Legea Marţială în Regatul Thailandei, anunţă ministerul român de Externe
Din cauza condiţiilor meteo, circulaţia se desfăşoară în cea mai mare parte pe carosabilul umed, iar pe unele porţiuni sunt posibile alunecări minore de teren.
Preciptaţiile continuă să facă ravagii în Croaţia. Traficul este parţial perturbat şi mai multe puncte de frontieră sunt închise.
Mai multe drumuri şi puncte de frontieră sunt închise după daunele provocate de precipitaţiile abundente.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis o recomandare de vaccinare cu o doză de vaccin polio inactiv (VPI) a tuturor persoanelor care călătoresc în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Nigeria, Pakistan, Somalia şi Siria.
Piloţii companiilor aereiene franceze au anunţat un protest de mare amploare, în perioada 3-30 mai, informează ministerul român de Externe.
O nouă grevă generală a fost anunţată de Federația sindicală din domeniul privat din Republica Elenă. Protestul de 24 de ore va avea loc joi, 1 mai, iar membrii Federaţiei Panelene a Marinarilor şi-au anunţat participarea la grevă.
Autorităţile irakiene au decis intensificarea măsurilor de securitate în perspectiva desfăşurării alegerilor parlamentare în data de 30 aprilie 2014, anunţă ministerul român de Externe.
Mai multe persoane au decedat în Guineea-Conakry şi Liberia (Africa de vest) din cauza epidemiei de febră virală hemoragică (Ebola). Nu numai cele două state sunt afectate de virusul Ebola.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se deplasează pe teritoriul Israelului cu privire la faptul că, dată fiind celebrarea sărbătorii religioase Pessach, instituţiile de stat nu vor fi deschise în perioada 14-21 aprilie.
Federaţia sindicală din domeniul privat din Grecia a anunţat o grevă generală de 24 de ore în Atena, capitala Greciei, pentru miercuri, 9 aprilie.
Sindicatul piloţilor care operează zborurile companiilor aeriene Lufthansa, Lufthansa Cargo şi German Wings a anunţat organizarea unei greve în perioada 2 aprilie - 4 aprilie 2014.