MAE recomandă amânarea călătoriilor în Belarus
MAE recomandă cetăţenilor români să amâne călătoriile neesenţiale, iar celor care sunt prezenţi în Republica Belarus în perioada următoare să urmărească regulat anunţurile mass-media pentru a se informa cu privire la evoluţiile locale
România Internațional, 22.08.2020, 11:50
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Belarus că, pe fondul evoluţiilor politice cu dinamica impredictibilă, la Minsk şi în majoritatea localităţilor importante din ţară pot să apară situaţii, inclusiv manifestaţii, care să perturbe buna desfăşurare a călătoriilor.
În consecinţă, MAE recomandă cetăţenilor români să amâne călătoriile neesenţiale, iar celor care sunt prezenţi în Republica Belarus în perioada următoare să urmărească regulat anunţurile mass-media pentru a se informa cu privire la evoluţiile locale, să manifeste prudenţă şi să îşi programeze călătoriile pe teritoriul ţării în consecinţă.
De asemenea, există posibilitatea înăspririi controalelor la punctele de frontieră terestre şi aeroportuare ale Republicii Belarus şi multiplicarea cazurilor de interzicere a accesului persoanelor care nu pot justifica în mod întemeiat scopul călătoriei, inclusiv a jurnaliştilor străini fără o acreditare oficială.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Minsk: +375(17)2927499 şi +375(17)2927399, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Belarus +375291060090.