MAE: Noi condiţii de intrare în Cehia
Persoanele care sosesc în Cehia din state incluse pe listele portocalie, roşie şi roşu închis - România este inclusă pe lista roşie - trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul ceh, rezultatul negativ al unui test molecular PCR sau antigen
Florenta Zaharescu, 06.02.2021, 16:50
MAE a transmis sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că persoanele care sosesc în Cehia din state incluse pe listele portocalie, roşie şi roşu închis – România este inclusă pe lista roşie – trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul ceh, rezultatul negativ al unui test molecular PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior sosirii sau al unui test antigen, efectuat cu cel mult 24 ore anterior sosirii, informează Agerpres.
Autorităţile cehe au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Cehia, în contextul pandemiei de COVID-19, iar noile măsuri se aplică de vineri, 5 februarie 2021, se arată în comunicatul MAE.
Accesul pe teritoriul Republicii Cehia este permis doar pentru motive întemeiate, respectiv întoarcerea la reşedinţă, deplasarea în scop de muncă, studii, raţiuni familiale, fiind excluse călătoriile în scop turistic, conform MAE.
De asemenea, toate persoanele care călătoresc în acest stat trebuie să completeze, în prealabil, Formularul electronic de localizare (Public Health Passenger Locator Form) disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz.
Conform sursei citate, toate celelalte măsuri anunţate anterior cu privire la regimul de călătorie în Republica Cehia rămân în vigoare.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965 şi 00420 257 530426, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 00420 607 078501.
Sursa Agerpres