MAE a lansat un sistem SMS de atenţionare
Sistemul va oferi posibilitatea românilor care se deplasează în state cu diferite grade de risc să primească prin sms informaţii referitoare la datele de contact ale misiunilor diplomatice şi consulare ale României.
Lica Manolache, 09.01.2013, 18:29
Sistemul de alertă SMS al Ministerului Afacerilor Externe de atenţionare pentru cetăţenii români care călătoresc în străinătate a fost lansati luni, 29 octombrie de către ministrul român de externe,Titus Corlăţean.
Noul sistem a fost dezvolatat de ministerul de exetrene împreună cu companiile de telefonie mobilă COSMOTE, Orange, RCS & RDS şi Vodafone şi va oferi posibilitatea românilor care se deplasează în state cu diferite grade de risc, generate de situaţia socio-politică internă sau de fenomene naturale, să primească prin sms informaţii referitoare la datele de contact ale misiunilor diplomatice şi consulare ale României.
Imediat după accesul abonatului în reţeaua locală de telefonie mobilă din statul străin în care se află, acesta va primi un sms cu textul conform următorului model: Siria | Alerta de călătorie: Ambasada Romaniei Damasc, 8, Rue Ibrahim Hanano, tel. +9631133489521; +9631133489520, damasc@mae.ro; www.mae.ro.”
MAE nu va deţine şi nu va avea acces la nicio bază de date care stochează informaţiile cu caracter personal ale abonaţilor. Totodată, operatorii de telefonie mobilă care transmit mesajul tip SMS nu vor comunica datele abonatului misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare din statele vizate.
Sistemul lansat luni este parte integrantă din sistemul de servicii consulare pe care Ministerul Afacerilor Externe le pune la dispoziţie cetăţenilor români care călătoresc în străinătate, fie în scop turistic, fie în interes de serviciu. Serviciile de asistenţă consulară se adaptează astfel la fluxul în creştere de călători, dar şi la tehnologia existentă, în vederea facilitării comunicării cu cetăţenii. (Lică Manolache)