Italia: În 25 februarie 2020, va avea loc o grevă națională a operatorilor aerieni
Cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană, sunt informaţi că, în data de 25 februarie 2020, va avea loc o grevă națională a operatorilor aerieni, cu durata de 24 de ore.
România Internațional, 21.02.2020, 17:17
Greva a fost anunțată de sindicatele Cgil, Cisl, Uil și Ugl pentru întreg personalul companiilor care operează în sectorul transportului aerian.
Pentru mai multe informații cu privire la cursele aeriene care vor fi afectate de grevă, cetățenii români sunt rugați să consulte paginile web ale aeroporturilor și să contacteze companiile aeriene. De asemenea, se recomandă consultarea site-ului Ministerului Infrastructurii și Transporturilor.