Italia: condiţii meteorologice severe
Fenomenele meteo pot afecta nord vestul Italiei, nordul provinciei Toscana și provincia Liguria, unde se pot produce furtuni şi precipitaţii abundente, existând riscul de inundaţii și alunecări de teren.
România Internațional, 11.11.2014, 13:48
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau călătoresc pe teritoriul Italiei cu privire la riscul producerii unor fenomene meteorologice severe în această perioadă, caracterizate prin precipitaţii intense şi chiar furtuni violente. Aceste fenomene meteo pot afecta nord vestul Italiei, nordul provinciei Toscana și provincia Liguria, unde se pot produce furtuni şi precipitaţii abundente, existând riscul de inundaţii și alunecări de teren.
Totodată, se estimează că vor avea loc ploi abundente în regiunile Lombardia şi Piemonte, precum şi în Lazio, iar pentru Sicilia şi zona meridională a Italiei a fost emisă o atenționare de vânt puternic.
În vederea evitării unei situaţii nedorite, se recomandă adoptarea unei conduite preventive şi manifestarea unei atenţii sporite în timpul călătoriei în acest stat.
Totodată, având în vedere cele prezentate, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români ca, înainte de a călători în Italia, indiferent de zona în care urmează să se deplaseze, să urmărească evoluţia fenomenelor meteorologice pe site-urile de specialitate.