Informaţii de călătorie: Regatul Belgiei – Perturbări ale transportului public ca urmare a unei greve naționale
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că, la data de 29 aprilie 2025, va fi organizată o grevă națională în sectorul public.

Radio România Internațional, 28.04.2025, 11:49
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că, la data de 29 aprilie 2025, va fi organizată o grevă națională în sectorul public.
Conform MAE, sunt posibile perturbări ale circulației mijloacelor de transport public, aerian și feroviar din întreaga țară.
În context, se preconizează:
- Anularea tuturor plecărilor de pe Aeroportul Charleroi. Sosirile vor fi operate, dar pasagerii sunt sfătuiți să contacteze companiile aeriene pentru verificarea și reprogramarea zborurilor.
- Anularea a aproximativ 30% dintre plecările de pe Aeroportul Bruxelles-Zaventem și posibile întârzieri la sosiri.
- Reducerea semnificativă a circulației trenurilor SNCB/NMBS între 28 aprilie, ora 22:00, și 29 aprilie, ora 22:00.
- Perturbări ale rețelelor de transport public în Bruxelles (STIB/MIVB), Valonia (TEC) și Flandra (De Lijn).
- Întârzieri sau întreruperi posibile în activitatea portuară, servicii administrative, spitale, justiție și livrări poștale.
Persoanele care intenționează să călătorească în Regatul Belgiei sunt rugate să urmărească paginile de internet ale companiilor de transport aerian și transport public:
https://www.brusselsairport.be/en/passengers/flights/departing
https://www.brussels-charleroi-airport.com/fr
https://www.stib-mivb.be/visit.html?l=fr
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, pot apela la telefonul de permanență al Ambasadei României în Belgia: + 32 (0) 497 428663.
Sursa: Comunicat MAE