Grecia: Grevă a Federației Navale Panelene
Toate categoriile de nave din Grecia nu vor circula timp de 24 de ore, în data de 1 mai 2018.
România Internațional, 26.04.2018, 17:15
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Federația Navală Panelenă a anunțat întreruperea activității cu prilejul zilei de 1 Mai 2018 la toate categoriile de nave, pentru un interval de 24 ore, începând de la ora 0:00 până la orele 24:00.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.
Comunicat MAE