Grecia: Cod roşu de risc de incendii de pădure
Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendii de vegetație.
România Internațional, 09.08.2019, 17:41
Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendii de vegetație, respectiv cod roșu, pentru data de 10 august 2019, pe fondul temperaturilor ridicate, pentru următoarele zone: Attica, Insula Evia, Grecia Centrală, estul Peloponezului, Lakonia, Insula Kythira, informează Ministerul Afacerilor Externe.
De asemenea, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 și cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
Puteţi găsi mai multe informaţii pe site-ul MAE
Sursa Comunicat MAE