Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile de iarnă 2017
MAE a pus la dispoziția cetățenilor români «Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile de iarnă 2017».
Eugen Cojocariu, 19.12.2017, 22:43
Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români care se deplasează în străinătate în perioada sărbătorilor de iarnă, Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia acestora «Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile de iarnă 2017».
Materialul conține recomandări utile în cazul călătoriilor în afara graniţelor României, precum și un set de informații de interes pentru cele mai frecventate destinații turistice din această perioadă, respectiv Austria, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Ungaria.
Cetățenii români pot evita eventuale situaţii neplăcute ce pot apărea pe perioada vacanţei sau a concediului lor în străinătate consultând Ghidul de călătorie, postat pe pagina web a MAE, precum şi pe pagina de Facebook a Departamentului Consular.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în App Store” şi Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare în cazul în care apar situaţii speciale în țara în care se află.
Spotul video de prezentare a Ghidului poate fi accesat AICI.