DARS: site-uri pirat oferă spre vânzare viniete false pentru Slovenia
DARS - Compania Naţională a Drumurilor din Slovenia avertizează în legătură cu vânzarea e-vinietelor false pe site-uri neautorizate, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
România Internațional, 17.06.2022, 17:07
DARS – Compania Naţională a Drumurilor din Slovenia avertizează în legătură cu vânzarea e-vinietelor false pe site-uri neautorizate, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Autoritățile informează conducătorii auto că pot procura viniete (vignette) on-line, exclusiv de pe pagina de internet: http://evinjeta.dars.si/selfcare/en.
Reprezentanții DARS precizează că site-urile pirat care oferă spre vânzare viniete false percep comisioane foarte mari, iar utilizatorii sunt amendați.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ljubljana: +38615057335, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
În cazul unei situații de urgență, românii au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +38640980068.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet
http://www.mae.ro/romanian-missions/3229#838,
http//ljubljana.mae.ro, www.meteoalarm.org,
şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.