Danemarca prelungeşte controalele la frontiere
Regatul Danemarcei prelungeşte controalele la frontiera danezo-germană până la data de 12 noiembrie 2017, informează Ministerul Afacerilor Externe.
România Internațional, 12.05.2017, 14:13
Regatul Danemarcei prelungeşte controalele la frontiera danezo-germană până la data de 12 noiembrie 2017, informează Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (ferry-boat) și terestre (rutiere și feroviare) dinspre Germania în Danemarca trebuie să facă dovada posesiei unui act de identitate valabil. Cerința este obligatorie și pentru persoanele care tranzitează Danemarca către Suedia. Autoritățile de la Copenhaga avertizează şi asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim și rutier (autobuze) din cauza obligativității verificării actelor de identitate ale pasagerilor.
Persoanele care nu prezintă acte de identitate valabile sau refuză controlul autorităților daneze vor fi oprite de la tranzitul în Danemarca. În aceste condiții, se recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei în Danemarca, un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate națională).
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Copenhaga +4539407177, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Copenhaga + 45 27 35 55 37.
Comunicat MAE