Croația – măsuri privind direcționarea fluxului de migranți
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că autoritățile locale au luat măsuri de direcționare a refugiaților către puncte de frontieră secundare.
România Internațional, 18.09.2015, 11:19
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că autoritățile locale au luat măsuri de direcționare a refugiaților către puncte de frontieră secundare precum Tovarnik, Ilok sau Batina, dar nu se înregistrează probleme deosebite în ceea ce privește circulația rutieră.
În ceea ce priveşte circulația feroviară, se înregistrează probleme la gara din localitatea Tovarnik situată pe ruta feroviară Belgrad-Zagreb în apropierea punctului de frontieră dintre Croația cu Serbia, existând un aflux de aproximativ 2.500 de migranți care așteaptă să fie transportați spre diferite locații din Republica Croația. Autoritățile croate nu au decis o eventuală suspendare a traficului feroviar pe ruta Belgrad-Zagreb.
Întrucât situaţia din teren poate suferi modificări de la o oră la alta, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze în R. Croaţia să consulte paginile de internet ale Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en , Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate – http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate – http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr), pentru informaţii actualizate.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.