Atenţionare de călătorie – Ucraina
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se deplasează pe teritoriul Ucrainei să evite prezența în zonele în care se desfășoară manifestații.
Eugen Cojocariu, 23.01.2014, 08:39
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se deplasează pe teritoriul Ucrainei să evite prezența în zonele în care se desfășoară manifestații.
Având în vedere recentele evenimente violente din centrul Kievului, soldate cu victime, MAE recomandă cetăţenilor români să nu participe la aceste acţiuni, în caz contrar riscând să fie pedepsiţi în conformitate cu noua legislație în vigoare de la 22 ianuarie 2014.
Atenționarea este valabilă îndeosebi pentru zonele centrale ale orașului Kiev (Piața Independenței, bulevardul Hresciatik, stadionul DINAMO), dar și pentru alte localități în care se pot declanșa manifestații asemănătoare.