MAE a început să distribuie către secțiile de votare organizate în străinătate materialele necesare votării la primul tur al alegerilor prezidenţiale și parlamentare.
Secțiile de vot organizate pentru alegerile prezidențiale pot rămâne deschise până la miezul nopții dacă există alegători în interiorul sau în afara secției care nu și-au exprimat votul.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunţat joi că instituţia a cerut platformelor principale de social media - TikTok, Facebook şi Instagram - să verifice dacă există fluxuri de comunicare intensă în contextul campaniei electorale şi, în cazul depistării unor indicii de manipulare prin "ferme de troli," să ia măsurile necesare şi să informeze Autoritatea, conform Agerpres.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aprobat, miercuri, hotărârea privind lista sediilor celor 950 secţii de votare din străinătate la alegerile pentru Preşedintele României, precum şi la cele pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis Autorității Electorale Permanente propunerile privind sediile a 950 de secții de votare din străinătate la alegerile pentru Președintele României și la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 2024.
Aproape 7.000 de români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate s-au înscris pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente pentru a vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare, informează Agerpres.
Tu știi cum să identifici corect știrile și informațiile false din perioada electorală?
AEP: Alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate mai au la dispoziţie doar câteva ore pentru a se înregistra pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente pentru a vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare, termenul final fiind 17 octombrie, ora 24,00.
Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării a anunțat ordinea de înscriere în buletinul de vot a candidaţilor la alegerile parlamentare.
Perioada de înregistrare ca alegător prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale s-a încheiat.
Pentru alegerile parlamentare vor fi deschise 18.900 de secţii de votare, dintre care aproximativ 1.300 pentru Bucureşti, iar în jur de 950 vor fi amenajate în străinătate, a anunţat, marţi, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă.
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis un comunicat de presă privind numărul alegătorilor români aflați în afara țării înregistrați pe portalul www.votstrainatate.ro pentru alegerile prezidențiale și pentru alegerile parlamentare din anul 2024.
MAE a publicat ghidurile alegătorilor prin corespondență pentru alegerile prezidențiale și cele legislative din acest an.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat, joi, că pentru alegerile prezidenţiale vor fi deschise aproximativ 19.000 de secţii de votare în ţară şi peste 900 în străinătate
6.199 români din străinătate s-au înregistrat, până vineri, la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru a vota prin corespondenţă şi la secţii pentru alegerile prezidenţiale din acest an şi 6.103 - pentru cele parlamentare.