Jurnal românesc – 25.02.2025
Autoritatea Electorală Permanentă din România a anunţat că, până luni, au fost primite 3.151 de cereri de vot prin corespondenţă şi 1.735 de cereri pentru exercitarea votului la o secţie din afara ţării pentru scrutinul prezidenţial din 4 mai.

Leyla Cheamil, 25.02.2025, 11:00
Cererile au fost înregistrate pe portalul www.votstrainatate.ro din partea alegătorilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, de la declanşarea procedurii, respectiv din 20 ianuarie. Termenul-limită de înscriere în Registrul electoral ca alegător în străinătate prin corespondenţă este 20 martie, ora 23:59, iar cel pentru înscriere ca alegător în străinătate la o secţie este 4 martie, ora 23:59. Conform site-ului AEP, cele mai multe cereri pentru vot prin corespondenţă s-au înregistrat, până în prezent, în Germania, Marea Britanie, Elveţia, Franţa, Statele Unite şi Spania. Amintim că primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai.
Institutul Cultural Român din Londra continuă, miercuri, apreciata sa serie de lansări de carte şi dezbateri ce aduc, în prim plan, cercetători români afiliaţi unor universităţi britanice de prestigiu şi universitari britanici interesaţi de România. Organizat la sediul institutului, evenimentul este prilejuit de lansarea monografiei „Foreign Aid and State Building in Interwar Romania: In Quest of an Idealˮ, a cărei autoare este dr. Doina Anca Creţu de la Universitatea Warwick. Această carte are în vedere rolul ajutorului extern în România între anii 1918 şi 1940, oferind o nouă istorie a relaţiei interdependente dintre construcţia statului şi umanitarismul şi filantropia neguvernamentale în perioada interbelică. Seara va include un dialog între dr. Doina Creţu şi dr. James Koranyi, conferenţiar la Universitatea Durham şi, la rândul său, semnatarul unui volum dedicat României: „Migrating Memories: Romanian Germans in Modern Europeˮ. Cei doi vor explora dimensiunile istorice şi politice ale trecutului României şi contextul său european mai larg.
La 21 februarie, în Ucraina și în lume a fost marcată Ziua Internațională a Limbii Materne. BucPress notează că și comunitatea românească din regiunea Cernăuți a sărbătorit această zi, organizând diverse manifestări culturale și întâlniri de neuitat cu personalități marcante din lumea culturii și literaturii române. Catedra de filologie română și clasică a Universității Naționale „Yuri Fedkovyci” din Cernăuți, care, anul acesta, va împlini 150 de ani de la inaugurare, a organizat o întâlnire a studenților cu poeții și scriitorii nordbucovineni, absolvenți ai Universității. Nicolae Șapcă, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți și-a exprimat bucuria să fie prezent în fața tinerilor care au ales să învețe în limba maternă. Participanții la întâlnirea cu studenții români din Cernăuți au recitat versuri dedicate limbii materne, au citit fragmente din propriile creații, purtând un dialog sincer cu viitorii profesori de limba și literatura română din Ucraina.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează, în perioada 27-28 februarie, o serie de evenimente culturale în cadrul proiectului multianual „Dialoguri culturale”. Prima zi va debuta pe 27 februarie cu o masă rotundă la Uniunea Scriitorilor din Moldova, cu tema „Literatura română contemporană: România – Republica Moldova”, la care vor participa scriitorii Ioana Nicolaie și Cristina Bogdan. Evenimentul va reuni personalități importante ale literaturii române de pe ambele maluri ale Prutului, printre care Val Butnaru, Mircea V. Ciobanu, Vitalie Ciobanu, Iulian Ciocan, Nina Corcinschi, Dumitru Crudu sau Maria Ivanov. Tot pe 27 februarie, va avea loc lansarea cărții „Drumul spre Soare-Răsare” de Ioana Nicolaie la Librăria Cărturești, din incinta Muzeului de Istorie a Moldovei. Pe 28 februarie, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, va fi organizat un eveniment special dedicat studenților și cadrelor didactice. „Dialogurile Interdisciplinarității” va reuni scriitoarele Ioana Nicolaie și Cristina Bogdan, alături de studenții și profesorii Facultății de Filologie și Istorie.