Retrospectiva săptămânii 26.01-01.02.2025
Sumar: Calendarul alegerilor prezidențiale din România/ Comisia de la Veneţia şi alegerile din România/ Proiectul bugetului de stat al României pentru acest an a fost finalizat/ Trei suspecți arestați în cazul furtul tezaurului dacic românesc din Olanda/ Campioana României la fotbal, FCSB, va juca în play-off-ul Europa League
Leyla Cheamil, 01.02.2025, 11:00
Calendarul alegerilor prezidențiale din România
Guvernul de coalitie PSD-PNL-UDMR de la București a adoptat calendarul alegerilor prezidenţiale. Potrivit documentului, primul tur de scrutin va avea loc pe data de 4 mai, iar cel de-al doilea – pe 18 mai. Candidaturile se depun la Biroul Electoral Central până pe 15 martie. Campania electorală va începe în data de 4 aprilie şi se va încheia pe 3 mai, ora 7:00. Dacă pe teritoriul României votarea propriu-zisă va începe pe 4 mai, ora 7:00, şi se va încheia la ora 21:00, în străinătate votarea se va desfăşura timp de trei zile, începând cu 2 mai, ora 7:00, ora locală. În cea de-a treia zi, votarea se va încheia la ora 21:00, ora României, dar ca şi în ţară, există posibilitatea extinderii acestui interval până la ora 23:59, ora României, dacă mai sunt alegători în secţia de votare sau aşteaptă la rând.
Al doilea tur de scrutin va începe în ţară pe 18 mai, în timp ce votul în străinătate va fi tot de trei zile şi va începe în data de 16 mai, respectându-se aceleaşi reguli ca şi în primul tur. Amintim că, pe 6 decembrie anul trecut, după ce validase turul întâi, iar turul doi era, deja, în desfășurare în secţii din străinătate, Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale invocând ingerinţe ale unui actor statal. CCR a decis, atunci, ca procesul electoral să fie reluat în integralitate.
Comisia de la Veneţia şi alegerile din România
Comisia de la Veneţia a publicat, luni, raportul referitor la anularea alegerilor prezidenţiale din România de către Curtea Constituţională. În recomandările formulate, se arată că o astfel de decizie nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe informaţii clasificate, care nu garantează transparenţa necesară, ci ar trebui să indice cu precizie încălcările şi dovezile. În plus, puterea Curţii Constituţionale de a invalida alegerile ar trebui limitată la circumstanţe excepţionale şi reglementată în mod clar. Experţii independenţi în drept constituţional mai susţin că dovedirea încălcărilor legii prin campanii online şi prin intermediul social media este deosebit de dificilă. În final, comisia de la Veneţia îşi declină competenţa de a se pronunţa asupra deciziei Curţii Constituţionale a României de a anula alegerile prezidenţiale.
La Bucureşti, formaţiuni politice aflate, astăzi, în opoziţie, și anume proeuropeana USR şi suveranistele AUR şi Partidul Oamenilor Tineri au reacţionat imediat, subliniind că, practic, organul consultativ al Consiliului Europei a confirmat faptul că decizia Curţii Constituţionale a fost una ilegală şi abuzivă. Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a explicat, însă, că această comisie a emis opinii, nu o decizie, iar sugestiile făcute nu sunt obligatorii.
Proiectul bugetului de stat al României pentru acest an a fost finalizat
Proiectul bugetului de stat al României pentru 2025 trece prin ultimele etape înainte ca Guvernul să trimită documentul pentru dezbatere în Parlament, unde premierul Marcel Ciolacu se aşteaptă să primească votul final în cursul săptămânii viitoare. Executivul promite un buget cumpătat, bazat pe estimări realiste în ce priveşte veniturile şi pe o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor de către Fisc, cu alocări consistente pentru investiţii.
Bugetul este construit luând în considerare o creştere economică de 2,5% în 2025 şi o inflaţie medie de 4,4%, deficitul fiind stabilit la nivelul de 7% din Produsul Intern Brut. Scad fondurile alocate Administraţiei Prezidenţie, Senatului şi Camerei Deputaţilor şi vor creşte bugetele unor ministere, precum Mediu, Sănătate, Educaţie ori Transporturi. Cele mai mari creşteri se observă, potrivit unui draft al proiectului, la ministerele Educaţiei, Sănătăţii, Mediului şi Transporturilor, dar, de departe, cea mai semnificativă creştere va fi la Ministerul Energiei, de 153%.
Trei suspecți arestați în cazul furtul tezaurului dacic românesc din Olanda
Trei persoane suspectate de furtul tezaurului dacic românesc din Muzeul Drents din Assen au fost arestate de poliţia olandeză în orașul Heerhugowaard, din provincia Olanda de Nord. Informaţia a fost confirmată de reprezentanţii Ministerului român de Interne, care au precizat că toţi cei trei sunt cetăţeni olandezi. Nu există, însă, informaţii despre locul în care s-ar afla artefactele sustrase. Este vorba despre coiful de aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice de la Sarmizegetusa Regia – obiecte de patrimoniu, dar şi părţi esenţiale ale istoriei şi identităţii poporului român, o moştenire culturală inestimabilă nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume, precizează ministrul Culturii de la Bucureşti, Natalia Intotero.
Ministrul l-a demis pe directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, căruia i-a reproşat modul în care a comunicat public şi instituţional în cazul furtului obiectelor de tezaur. Amintim că Muzeul de Istorie este cel care a trimis artefactele la expoziţia din Olanda. Între timp, în ţară sunt în derulare mai multe anchete în legătură cu modul în care a fost organizată expoziţia din Olanda şi dacă s-au respectat toate prevederile legale.
Campioana României la fotbal, FCSB, va juca în play-off-ul Europa League
Campioana României la fotbal, FCSB, a fost învinsă de echipa engleză Manchester United cu scorul 2-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a opta şi ultima a competiţiei de fotbal Europa League. Echipa bucureşteană va evolua în play-off-ul pentru optimile de finală. Campioana României s-a clasat pe locul 11.Primele opt clasate s-au calificat direct în optimile de finală.