Italia – rafele de vânt puternice în regiunile Toscana și Emilia-Romagna
MAE: În conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic, începând cu ziua de marți, 28 ianuarie 2025, Regiunea Toscana a fost afectată de vânt deosebit de puternic și ploi abundente, care au generat inundații și alunecări de teren în zona metropolitană Firenze, Mugello, Casentino și Valtiberina.
Radio România, 28.01.2025, 19:42
În conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic, începând cu ziua de marți, 28 ianuarie 2025, Regiunea Toscana a fost afectată de vânt deosebit de puternic și ploi abundente, care au generat inundații și alunecări de teren în zona metropolitană Firenze, Mugello, Casentino și Valtiberina, informează Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).
Regiunea Emilia-Romagna se confruntă cu rafale de vânt puternice ce pot atinge 102 km/h, existând riscul unor alunecări de teren în zonele montane.
Impactul a fost deosebit de grav în zonele rurale și în apropierea cursurilor de apă, unde infrastructura a suferit daune semnificative.
Primăriile din localitățile afectate au activat planul pentru situații de urgență, recomandând să se evite deplasările, cu excepția celor absolut necesare.
Autoritățile locale raportează perturbări semnificative ale transportului public și rutier cu numeroase străzi inundate și închise circulației.
Râurile din zonă, inclusiv Bisenzio și Mugnone, au depășit cotele de alertă, însă situația este monitorizată îndeaproape de Protecția Civilă italiană.
MAE recomandă cetățenilor români să manifeste prudență sporită, să evite deplasările neesențiale, să urmeze instrucțiunile autorităților locale, precum şi consultarea paginii de Internet a Departamentului Protecției Civile italiene: www.protezionecivile.gov.it pentru obținerea informațiilor actualizate în timp real.
Aeroporturile din regiune funcționează în mare parte normal, însă unele zboruri au fost întârziate sau anulate din cauza vremii nefavorabile.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bologna: +390515872120 și +390515872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al oficiliului consular: +393248035171.