Muncind în România – 28.01.2025
În România, 2025 se anunţă un an cu creşteri salariale modeste, angajări limitate şi investiţii reduse.
Sorin Iordan, 28.01.2025, 17:15
În România, 2025 se anunţă un an cu creşteri salariale modeste, angajări limitate şi investiţii reduse. Potrivit unui studiu realizat în peste 130 de companii, multe dintre acestea preconizează disponibilizări colective în acest an. Potrivit studiului, doar 26% dintre firmele private sunt dispuse să facă angajări în 2025. Administratorul unei companii din judeţul Bistriţa-Năsăud, în nord-vestul României, care în perioada următoare caută să angajeze 15 sudori şi lăcătuşi mecanici, s-a plâns de faptul că economia naţională se confruntă cu criză de forţă de muncă calificată. Un alt patron, de data aceasta al unei companii care produce utilaje pentru construcţii şi turbine pentru centrale eoliene, a spus că taxele sunt foarte mari şi că mulţi parteneri de afaceri, care întâmpină probleme financiare, au decis să întrerupă activitatea şi să intre în insolvenţă. Salariile plătite muncitorilor calificaţi de companiile din Bistriţa-Năsăud variază între între 4.000 şi 7.000 de lei (800 şi 1.400 de euro) net, în funcţie de performanţe.
33.419 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, transmite Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cele mai multe job-uri sunt oferite pentru agent de securitate (2.591), pentru curier (1.970) şi pentru muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (1.872). De asemenea, în România mai sunt disponibile 1.784 de posturi de lucrător comercial, 1.567 de muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor, 1.162 de manipulant mărfuri, 916 de ajutor bucătar, 882 de conducător auto transport rutier de mărfuri, 635 de dulgher restaurator şi 594 de agent curăţenie clădiri şi mijloace de transport. Din totalul locurilor de muncă vacante, 2.381 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 6.189 sunt pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale, 5.868 pentru persoanele cu studii profesionale, iar restul de 18.981, pentru cei fără studii sau cu studii primare sau gimnaziale. ANOFM precizează că, la sfârşitul lunii decembrie 2024, avea în evidenţe 261.348 de şomeri, rata şomajului în România fiind de 3,28%.
Numărul persoanelor angajate în Bucureşti, la finele lunii octombrie 2024, a fost de 1.100.000, în creştere cu 22.000 faţă de perioada similară din 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Câştigul salarial mediu net în capitala României a urcat la 6.600 de lei (circa 1.300 de euro), faţă de 6.000 de lei (aproximativ 1.200 de euro) în aceeaşi lună din anul anterior. Pe de altă parte, la finele lunii octombrie a anului trecut, în Bucureşti erau înregistraţi 9.500 de şomeri, iar rata şomajului era de 0,8%. Totodată, la finele trimestrului trei al anului trecut, erau 470.000 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 3.117 de lei (aproape 625 de euro). În prezent, în Bucureşti sunt disponibile 6.870 locuri de muncă, din care 542 pentru persoanele cu studii superioare, 572 pentru cele cu studii medii, 3.674 pentru muncitorii calificaţi şi 2.082 pentru muncitorii necalificaţi.
3.741 de persoane au suferit accidente de muncă în România în primele 9 luni din 2024, cu 6,9% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2023, arată datele publicate de Ministerul Muncii. Conform statisticilor, 77 dintre acestea şi-au pierdut viaţa, o scădere de 32,4 procente. Sectoarele economice în care au avut loc cele mai multe accidente de muncă au fost comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (335), activităţi nedeclarate (286) şi construcţii de clădiri (191). Un număr mare de accidentaţi în muncă s-a înregistrat în Bucureşti, 831, şi în judeţele Braşov (în centru) – 211, Timiş (în vest) – 190 şi Constanţa (în sud-est) – 157. Cele mai multe accidente de muncă soldate cu decese s-au produs în silvicultură şi exploatare forestieră – 12, transporturi terestre şi transporturi prin conducte – 9 şi construcţii de clădiri – 7. Ocupaţia cea mai frecvent întâlnită în rândul persoanelor accidentate în muncă este cea de lucrător comercial, urmată de conducător auto transport rutier de mărfuri şi manipulant mărfuri.
Inspecţia Muncii din România a aplicat amenzi în valoare de peste 26 de milioane lei (5,2 milioane de euro), în perioada ianuarie – septembrie 2024. Conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, în urma efectuării a 34.188 de controale cu caracter preventiv la toate categoriile de angajatori au fost aplicate 29.510 sancţiuni contravenţionale, din care 4.673 amenzi. Inspectorii au constatat 36.942 de neconformităţi şi au dispus 37.294 de măsuri pentru remedierea deficienţelor. De asemenea, a fost sistată activitatea pentru un număr de 116 unităţi şi au fost oprite din funcţiune 386 de echipamente.