Centenarul Federației Române de Șah

Considerat ”sport al minții” datorită gradului ridicat de complexitate, de anticipare a strategiei adversarului, de viteză în luarea deciziilor, de folosire intensă a memoriei, șahul a atras și va atrage mulți practicanți.

Steliu Lambru, 13.01.2025, 16:31

El este privit ca o confruntare militară în miniatură și folosit ca metaforă în descrierea unei situații complexe în care se duelează două părți. În secolul al 19-lea, cei mai buni jucători din Europa se întâlneau în cafenele unde jucau fără o limită de timp pentru o partidă sau pentru o mutare, dar jucau pe o miză.

La Paris era o cafenea celebră, Cafe de la Regence, iar la Sankt Petersburg era cafeneaua Dominique, cu saloane de biliard, joc de dame și șah. Îi făcea concurență cafeaneaua Reiter, situată la mică distanță, iar la Moscova era renumită cafeneaua Pekin din Piața Teatrului. Cei mai buni jucători ai unei renumite cafenele puteau fi considerați șahiști profesioniști. Pe atunci, nu existau cluburi, iar partidele de șah se disputau în mod obișnuit în cafenele, uneori pe bani.

Istoria ”sportului minții” din România a aniversat, la începutul anului 2025 centenarul Federației Române de Șah. Dar practicarea sportului în spațiul românesc era anterioară. Deși parte a spațiului otoman de câteva secole, unde practicarea șahului data din Evul Mediu, în Principatele Române șahul este adus din Franța în preajma revoluției din 1848. Ștefan Baciu este șahist și istoric al acestui sport și de la el am aflat detalii despre practicarea șahului în România.

”Şi în cafenelele din spaţiul românesc s-a jucat şah, printre jucătorii pasionaţi numărându-se personalităţi ale epocii respective. Un român născut lângă Cernăuţi, George Marcu sau Georg Marco, publica în revista de specialitate Wiener Schachzeitung o partidă pe care o jucase împotriva fratelui său, Mihai, în cafeneaua Europa din Cernăuţi. Şi în cafenelele bucureştene se juca şah cu pasiune.

Manolache Costache Epureanu, preşedinte al Consiliului de Miniştri spre sfârşitul secolului al 19-lea, era aşteptat la o şedinţă de guvern, însă acesta juca şah într-o cafenea, întâmplarea fiind prezentată într-o schiţă a lui I.L. Caragiale. În cafenele au fost puse şi bazele primelor cluburi de şah. Astfel, în 1875, violonistul de origine austriacă Ludovic Wiest, profesor la Conservatorul din Bucureşti, a organizat primul salon de șah din Bucureşti, în cafeneaua Concordia de pe strada Smârdan, în centrul vechi al Bucureştiului.

În 1892 este fondat primul club de șah din Bucureşti, la cafeneaua Kuebler. Femeile nu aveau acces în cafenele, dar oamenii cu dare de mână aveau soluţii. Astfel, industriaşul Basil Assan amenajase în casa pe care o deţinea la Bucureşti un salon de şah unde putea juca cu cele trei fiice ale sale.”

Printre fondatorii acestui club se număra Hercule Anton Gudju, cu studii de drept la Paris la începutul anilor 1880 şi care câştigase mai multe turnee puternice în capitala Franţei. Cel care avea să se implice decisiv în fondarea Federaţiei Române de Şah era însă fiul acestuia, Ion Gudju, membru al Cercului de șah din București.

În vara anului 1924, Ion Gudju, George Davidescu şi Leon Loewenton jucaseră la Paris, în timpul Jocurilor Olimpice de vară, un turneu de șah pe echipe. La 20 iulie 1924, după ultima rundă a turneului, 15 delegaţi au semnat actul constitutiv al Federaţiei Internaţionale de Şah, ”Fédération Internationale des Échecs” (FIDE), unul dintre semnatari fiind românul Ion Gudju. După ce a revenit de la Paris, tânărul Ion Gudju a umblat prin întreaga țară pentru a discuta cu reprezentanții cercurilor de șah din România Mare despre înfiinţarea unei federaţii naţionale.

Ștefan Baciu povestește ce a urmat: ”Pe 4 ianuarie 1925, reprezentanți ai 26 de cercuri de șah au constituit Comitetul provizoriu al Federației Române de Șah. Președintele acestui comitet a fost ales Adam Hențiescu, o personalitate a epocii, care era și președintele Cercului de Șah din București.

Născut în Transilvania, Adam Hențiu, în vârstă de 21 de ani, a trecut munții pentru a lupta în războiul de Independență din 1877. După război, și-a schimbat numele de familie din Hențiu în Hențiescu și s-a stabilit la București unde a absolvit cursurile Universității, obținând diploma de farmacist. A fost un promotor al unirii Transilvaniei cu Regatul României, a luptat ca voluntar în primul război mondial.

Din păcate, Adam Hențiescu a decedat înainte ca Federația Română de Șah să se constituie cu adevărat. Printre membrii Comitetului de inițiativă s-a numărat și timișoreanul Alexandru Tyroler, care în 1926 a câștigat primul titlu de campion național din istoria șahului românesc. Dintre jucători buni ai acelei perioade mai pot fi amintiți Nicolae Brody din Cluj și Janos Balogh din Miercurea Ciuc, care a rămas în istoria șahului cu o apărare care îi poartă numele. Din Comitetul de inițiativă au mai făcut parte profesori universitari, avocați și oameni politici.”

În 1925, în orașe, licee și universități din România Mare se înființau cercuri de șah, 9 dintre ele în București. Actul de constituire al Federației Române de Șah a fost oficializat la Bucureşti, în data de 14 martie 1926, cu ocazia primului congres al Federaţiei Române de Şah. Criza economică din 1929-1933 a avut impact şi asupra mişcării şahiste din România și în 1932 şi 1933 nu a mai fost organizat campionatul naţional individual masculin. Iar echipa României, după o prezenţă constantă la primele ediţii ale Olimpiadelor de şah, nu a mai participat la ediţiile din 1937 şi 1939.