Victor Negrescu: Cinci priorități pentru o Românie puternică în UE și NATO
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a subliniat într-o postare pe Facebook importanța unei Românii puternice și suverane în cadrul Uniunii Europene și NATO.
Florenta Zaharescu, 10.01.2025, 09:52
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a subliniat într-o postare pe Facebook importanța unei Românii puternice și suverane în cadrul Uniunii Europene și NATO.
El a prezentat cinci priorități pentru noul an, printre care utilizarea eficientă a fondurilor europene, educația, regândirea finanțărilor europene, campanii de informare și promovarea reușitelor românilor din țară și diaspora.
Negrescu a evidențiat necesitatea creșterii eficienței organizațiilor europene și a subliniat rolul educației în Parlamentul European.
„Lansăm primul intergrup al Parlamentului European privind educația și competențele pe care l-am creat și pe care îl coordonez la nivelul legislativului european. Împreună cu cei peste o sută de eurodeputați care fac parte din rețea dorim să prioritizăm educația la nivel european.”, a mai menționat Negrescu.
El a menționat, de asemenea, importanța protejării intereselor României în discuțiile privind bugetul european pe termen lung și a subliniat necesitatea creșterii subvențiilor pentru fermierii români.
Negrescu a mulțumit activiștilor PES România pentru implicare și a promis să continue promovarea românilor în poziții cheie la nivel internațional.
„Continuăm campaniile de informare și educare despre oportunitățile europene și modul în care funcționează UE. Doar astfel putem influența deciziile și face ca Europa să meargă în direcția dorită. Mulțumesc PES activists România pentru toată implicarea. Totodată, mă voi lupta pentru ca mai mulți români să ajungă în poziții cheie la nivel internațional așa cum am făcut și în anii anteriori.”, notează Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.