Matematicianul și poetul Dan Barbilian-Ion Barbu
Puține sunt personalitățile care reușesc să performeze la un nivel înalt în domenii diferite, opuse chiar.
Steliu Lambru, 12.01.2025, 15:47
A fost cazul matematicianului și poetului Dan Barbilian sau Ion Barbu care a intrat în istoria română a celor două pasiuni ale sale, a matematicii și a literaturii. Matematicianul Dan Barbilian și poetul Ion Barbu a fost dăruit cu talentul unic pentru știința matematicii și pentru arta poeziei, dar pentru valorificarea lui a muncit intens.
Dan Barbilian s-a născut în 1895 la Câmpulung Muscel într-o familie de magistrați și a decedat în 1961 la București. Este pasionat de matematică din clasele primare, iar în timpul liceului publică în revista ”Gazeta Matematica”, locul în care și-au manifestat vocațiile cei mai importanți matematicieni români.
Din aceiași ani datează și pasiunea pentru poezie, însă debutul literar va avea loc în 1919, în revista ”Sburătorul”, mai târziu decât debutul matematic. S-a dedicat studierii matematicii în România la Universitatea din București și, după sfârșitul primului război mondial, între 1921 și 1924 studiază matematica în Germania la Göttingen, Tübingen și Berlin. În 1929 devine doctor în matematică sub coordonarea matematicianului și profesorului său de la București Gheorghe Țițeica și desfășoară o activitate științifică intensă participând la congrese internaționale.
Devine profesor de algebră la Facultatea de Științe din București unde a predat algebra, geometria, teoria numerelor, teoria grupurilor, axiomatica. Ține și cursuri la la universități din spațiul germanofon. O procedură de metrizare va primi numele lui, ”spațiile Barbilian”, și o altă contribuție va deschide drumul către cercetare în geometria inelelor. Este unul dintre fondatorii și standardizării geometriei algebrice.
Matematicianul și scriitorul Bogdan Suceavă a remarcat posibilitățile educaționale de care a beneficiat un tânăr foarte talentat ca Dan Barbilian într-o Românie care se construia pe sine împrumutând modele europene.
”Dan Barbilian câștigă concursul Gazetei în 1912 și este foarte interesant că am cules o menționare a lui din baza de date a American Mathematical Society. Trebuie să fii realmente cineva ca să-ți vezi numele acolo corespunzând unui capitol al matematicii. Barbilian are legătură cu 51C05, este vorba de ring geometry.
A introdus spațiile care-i poartă numele în 1934, dar, inițial, a fost un rezolvitor al Gazetei. A câștigat concursul Gazetei în 1912, ulterior a studiat la Göttingen cu David Hilbert, Emmy Noether, Edmund Landau, a lăsat-o operă literară interesantă în literatura română.
Are contribuții foarte importante în domeniul algebrei, este autorul unei abordări axiomatice asupra mecanicii publicată în 1943, care a trecut mai mult neobservată. A fost, până la urmă, un creator de matematică de ce mai înalt nivel, cu antrenamentul inițial în jurul Gazetei.”
În același timp, matematicianul Dan Barbilian scria poezie sub numele de Ion Barbu, care era o întoarcere la numele originar al familiei. A fost în anturajul criticului literar Eugen Lovinescu și cenaclului său ”Sburătorul”. Un alt critic literar, Tudor Vianu, prieten al lui Barbu din timpul liceului, este autorul unui volum în care analizează poezia matematicianului.
Astfel, conform lui Vianu, creația poetică a lui Barbu se împarte în câteva perioade: cea parnasiană inspirată de poezia parnasiană franceză până în 1925, perioada baladei orientale după 1925, inpirată de autori români ca Anton Pann ori de scrierile al căror erou a fost Nastratin Hogea, și perioada ermetică. Ultima perioadă a fost numită astfel de exegeții săi datorită încifrării semnificațiilor poetice pe care Barbu le operează. Două poezii din opera poetică a lui Barbu sunt foarte cunoscute azi, ”Riga Crypto și lapona Enigel” și ”După melci”, aceasta din urmă fiind titlul unei melodii folk compuse de Nicu Alifantis în 1979.
Citind însemnările lui Dan Barbilian, Bogdan Suceavă a fost plăcut surprins să descopere o descriere literară de mare impact a amintirilor matematicianului legate de momente importante din viața sa.
”Despre concursul din 1912 scria în anii ’50: <Problema poartă pecetea lui Ion Banciu, membru în comisia de algebră, drag, neuitat mare profesor.> Barbilian e sentimental când vrea. <În afară de tatăl meu, voi mai fi întâlnit om care să mă creadă și să mă ajute atât? Țițeica n-avea elanul, căldura, generozitatea lui Banciu. Vreau să rămân elevul lui Banciu și pe urmă al lui Felix Klein și Richard Dedekind, al nimănui altuia.> Aici e puțin nedrept pentru că Țițeica l-a ajutat masiv, dar nu cred că îl mângâia. Îi dădea termene și Barbilian nu cred că adora termenele. N-ar fi făcut față la deadlines. <Ce voi fi scris în teză? Aprecierea lui Țițeica, foarte bună, despre algebră, m-a mirat. Să fi ieșit eu la mal din atâtea calcule numerice?
Dacă detaliul tezei îmi scapă, atmosfera acelei săli prăfuite a Școlii de Poduri și a după-amiezei aproape nordice, cu lumină polarizată, o regăsesc. Teza de geometrie trecută dimineața o resimt și astăzi ca un moment trăit. Teza de algebră rămâne oarecum hipnotică.> Să nu uităm că le dădeau în aceeași zi. Eu n-aș face asta azi. Atmosfera asta, că uiți de tine și că ți se pare o atmosferă hipnotică în timp ce ai un concurs, asta da, putem să înțelegem.
Așa era la anul 1912, așa era și mai târziu, așa este mereu. Intensitatea aceasta a unei teze de matematică rămâne. Interesant este altceva: cum descrie această experiență patru decenii mai târziu, este ceva remarcabil. Sunt probleme la care revine la bătrânețe și le analizează dintr-o perspectivă avansată.”
Matematicianul Dan Barbilian și poetul Ion Barbu a arătat că granițele dintre domenii nu sunt fixe și ca pasiunile pot fi complementare. Și că ființa umană este și rațiune și sentiment.