Bradul de Crăciun, între tradiție și modernitate
Poate părea surprinzător, dar primul brad îmbodobit de Crăciun datează, în România, doar din 1866, în treacăt fie spus unul din anii importanți din istoria românilor, fiindcă atunci începea o nouă eră, marcată de cel care avea să devină regele lor – Carol I.
Roxana Vasile, 25.12.2024, 12:00
Poate părea surprinzător, dar primul brad îmbodobit de Crăciun datează, în România, doar din 1866, în treacăt fie spus unul din anii importanți din istoria românilor, fiindcă atunci începea o nouă eră, marcată de cel care avea să devină regele lor – Carol I. La nici opt luni de la sosirea în țară a principelui prusac de Hohenzollern-Sigmaringen, palatul regal din București găzduia, în decembrie 1866, primul brad din România decorat de Crăciun cu ornamente spectaculoase aduse din țara natală a suveranului.
Obiceiul împodobirii bradului de sărbătoarea Nașterii Domnului, apanaj al germanicilor, importat, deci, în România prin intermediul Casei Regale, a plăcut și s-a răspândit în toată țara, la început imitat de elitele urbane, apoi preluat și la sat.
Dar de ce brad și nu alt pom? Pentru că românii îi confereau, deja, acestuia semnificații mult mai vechi pe care le trece în revistă unul din cei mai importanți cercetători etnologi din România, prof. univ. Doina Ișfănoni:
ʺSă nu uităm că bradul este pentru noi, românii, arborele sacru. Este, dacă vreți, pomul vieții care face legătura dintre Cer și pământ. Este pomul care, începând de la naștere până la înmormântare, însoțește viața omului, fiind împodobit, în funcție de etapele de vârstă, în moduri diferite. La naștere se alege un pui de brad, fie că îl lasă în pădure, fie că îl transferă mai aproape de casă. Bradul este, cumva, un fel de barometru al evoluției copilului.
Cum se dezvoltă bradul, așa se va dezvolta și copilul, crescând mare, fălos și, bineînțeles, crezându-se în tinerețea fără bătrânețe – așa cum bradul nu-și schimbă podoaba verde niciodată, la fel ʺverdeʺ, cu ghilimele, va rămâne și viitorul tânăr și adolescent care este destinatarul sau tutorele bradului. Apoi, bradul de nuntă știm cu toții că este, de asemenea, împodobit cu hârtii colorate, cu panglici, cu clopoței în vârf. La fel și bradul de înmormântare! Este împodobit, în cazul tinerilor necăsătoriți, cu ciucuri negri, cu batic – portul fetelor din zonă și cu un clopoțel care, când bate vântul, va clincăni și se spune că este soțul celui răposat. Iată, deci, că bradul pentru noi românii, sigur; are o conotație foarte complexă.ʺ
Acestor sensuri multiple conferite bradului li se adaugă cele creștine, odată cu adoptarea acestui arbore, și de către români, ca element central al sărbătorii Nașterii Domnului. Conotațiile lui creștine sunt potențate de alegerea unor podoabe specifice. Le enumeră, din nou, Doina Ișfănoni:
ʺDe exemplu, luminițele care se pun – inițial, lumânările care se puneau în brad – dându-i acel aspect feeric, fac trimitere la simbolismul lumânării, care este substitutul lui Iisus. Ceara este trupul, flacăra e spiritul. De asemenea, merele care se adăugau în pomul de Crăciun sunt nu numai simple podoabe. Se preferau merele roșii, într-adevăr, pentru a fi cât mai vizibile, dar ele fac trimitere la păcatul originar al Evei cu celebrul măr și izgonirea lui Adam și a Evei din Rai. De asemenea, în brad se pun nucile. Îmbrăcate, însă, în staniol, pentru că și ele reprezintă, dacă vreți, o părticică de lumină, o lumină care se reflectă în spațiul interior și care conferă în felul acesta un plus de strălucire.
Nuca este și ea un simbol acum, în aceste obiceiuri legate de solstițiul de iarnă și de creștinism. Pentru că nuca este fructul care rezistă peste timp și este expresia rodniciei, a bogăției, a trecerii timpului fără să o afecteze. Iar din punct de vedere creștin, având semnul crucii în miezul său, este și ea considerată un adjuvant în exprimarea simbolismului pomului de Crăciun ca celebrare a nașterii Mântuitorului. Dar tot miezul de nucă în forma sa seamănă și cu creierul și înseamnă iluminare, de astă dată. Este momentul în care știm că, la sărbătorile de iarnă și mai ales la Crăciun, prin nașterea Mântuitorului, fiecare dintre noi are promisiunea, aș putea spune, a unei renașteri.
Este momentul în care cele trei surori – Speranța, Iubirea și Credința – se însoțesc, dând omului o forță suplimentară, dându-i, dacă vreți, un plus de energie și un plus de speranță că, în timpul ce va să se nască, va fi de acum înainte totul minunat. Sigur că în pom se pune în vârf îngerul sau steaua care i-a condus pe regii magi până la Bethleem, unde S-a născut Mântuitorul, în ieslea vitelor. Este și ea încă un simbol care se adaugă în felul acesta.ʺ
Din nefericire, spune cercetătorul etnolog Doina Ișfănoni, mulți dintre noi pierdem, în zilele noastre, din vedere multitudinea de conotații ale bradului, care, din simbol, este transformat într-o simplă podoabă.
ʺDacă întrebi ce înseamnă bradul de Crăciun la români, lumea să știți că va da răspunsuri foarte, foarte diferite și veți constata că niciunul nu se va raporta la arborele cosmic, niciunul nu va vorbi despre podoabele lui ca o îmbinare sincretică între creștinism și pre-creștinism, vor avea mai puține informații care consolidează praxisul. Este și rostul nostru, dacă vreți, ca specialiști, să le resemantizăm, să le readucem toată această bogăție semantică în atenție și să-i obișnuim că orice gest are o semnificație, are o valoare, are o motivație, nimic nu este gratuit.ʺ
Cât despre bradul de plastic cu care unii tind să îl înlocuiască pe cel natural…
ʺAm înlocuit bradul viu cu bradul de plastic. Este o blasfemie, din punctul meu de vedere, pentru că nu aduci moartea în casă, aduci viața în casă, tu vrei să fie viață și vitalitate. Acela nu are nicio valoare. Astea sunt părerile mele. Sigur că, poate, alt specialist o fi având alte păreri, dar, în general, vizavi de tradiție, încercăm pe cât ne este cu putință să readucem în conștiința oamenilor valoarea și importanța acesteia, explicându-le și de ce fac automat niște gesturi pe care probabil și ei se miră câteodată de ce le fac.ʺ
Bradul este elementul ce adună în juru-i familie și apropiați, care, de Crăciun, se strâng în preajma lui, oferă și primesc cadouri, apoi se așează la masa plină de bucate alese, unele special pregătite doar în această perioadă a anului. Nu înainte de a primi colindători, care vestesc nașterea lui Iisus. Și cât de multe lucruri se pot spune și despre colinde!
Cel puțin în zona rurală a României, de sărbătoarea Nașterii Domnului se păstrează, și la ora actuală, tradiţiile străvechi. În plus, ele sunt respectate cu sfințenie. De aceea, România se numără, încă – spune prof. univ. Doina Işfănoni – printre ţările răsfăţate din sud-estul Europei: ansamblul comportamentelor culturale care au o lungă filiaţiune istorică ne fac să spunem că, la noi, Crăciunul continuă să fie acel pas spre sacru, care se deschide în ajunul zilei de 25 decembrie şi se încheie pe 6 ianuarie, la sărbătoarea Botezului Domnului.